Business Hi-Tech

Vanzarile de jocuri video la nivel mondial au scazut cu aproape 30%

27.07.2009, 18:18 17

Vanzarile de jocuri video au scazut in iunie, la nivel mondial, cu un ritm record de aproape 30%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, ceea ce dovedeste ca industria jocurilor virtuale, considerata rezistenta in fata crizei, incepe sa fie afectata de problemele economice. Industria jocurilor video a inregistrat, pana in urma cu sase luni, o dezvoltare puternica, cu toate ca in alte domenii economice companiile se confruntau cu reduceri semnificative ale vanzarilor si profitului, potrivit Wall Street Journal. In SUA, vanzarile de jocuri video au urcat cu 10% in ianuarie. Insa in luna iunie vanzarile au scazut cu 29%, potrivit datelor companiei de cercetare a pietei NPD Group. In acelasi timp, vanzarile de console Xbox 360, produse de Microsoft, si Wii, ale Nintendo, s-au redus cu 38%, in raport cu iunie 2008. Declinul reprezinta apogeul unui trend negativ care a inceput in martie. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO