Business Hi-Tech

Veniturile furnizorului local de software IT Six au crescut cu 7% în S1, la peste 10 milioane de lei

Veniturile furnizorului local de software IT Six au...

Autor: Ioana Nita

26.07.2016, 00:05 310
Compania IT Six Global Services din Cra­iova, specializată în dezvoltarea de software în regim outsourcing, a înregistrat în primele şase luni ale anului venituri de 2,7 milioane dolari (circa 10,8 milioane lei), în creştere cu 7% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, pe fondul atragerii de noi clienţi.
 
„În prima jumătate a anului am înregistrat venituri de 2,7 milioane dolari. Creşterea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut este de 7%, dar estimăm că în ultimul trimestru creşterea va fi mai accelerată. De la începutul anului şi până acum am câştigat opt clienţi noi“, a declarat pentru ZF Sorin Găvănescu, director de marketing în cadrul IT Six Global Services. Anul trecut, compania a avut afaceri de 19,89 milioane de lei (aproape 5 milioane de dolari), cu 7% mai mari comparativ cu anul precedent, şi un profit net de 4,7 milioane de lei, în creştere cu 15%.
 
„2015 a fost un an activ pentru noi în zona de business development. Am finalizat multe proiecte de anvergură începute anterior şi am demarat altele noi. Dinamica proiectelor şi a clienţilor a fost mai mare anul trecut decât în 2014“, a spus Vali Iancu, fondatorul şi CEO-ul IT Six Global Services.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO