Intr-o vreme cand greutatea computerelor se masura in tone iar datele se introduceau pe cartele perforate, un tanar pe nume Alan Kay a avut o viziune: calculatorul nu trebuie sa se rezume la calcule, ci trebuie sa devina un nou mediu, un "amplificator al gandirii" la indemana tuturor si, mai ales, a copiilor. Pentru asta ar trebui sa fie mic si portabil, cam de dimensiunea unei carti, ar trebui sa poata sa fie utilizat "in loc de hartie", sa fie extrem de usor de folosit cu ajutorul unui "stilou special", sa se poata conecta la "biblioteci digitale" de unde sa poata descarca "piese de informatie" de diverse tipuri: text, imagine, sunet si chiar elemente active. Era pe la sfarsitul anilor '80 iar acestor vise Kay le-a zis "proiectul Dynabook". Mai mult chiar, inspirat de un limbaj bizar inventat de niste norvegieni, a conceput un limbaj de programare cu care sa programeze aceasta jucarie imaginara. Era primul limbaj orientat pe obiecte si, pentru ca trebuia sa fie simplu si colocvial, l-a numit Smalltalk.
In vremea asta, un alt grup de vizionari lucra pentru o companie al carei nume a devenit sinonim cu copiatoarele. Putina lume stie rolul pe care Xerox l-a jucat in istoria informaticii moderne prin centrul sau de cercetare din Palo Alto (PARC). Aici a fost inventata reteaua Ethernet si imprimanta laser, aici a fost dezvoltat primul maus comercial, aici au fost construite statiile de lucru numite Alto... In 1970, Alan Kay vine la Xerox PARC si le expune noilor sai colegi viziunea sa. Proiectul era utopic din perspectiva echipamentelor, dar pe partea de software se putea incepe. Asa se face ca tot aici, folosindu-se limbajul Smalltalk, a fost inventata interfata grafica care mai tarziu va face intr-adevar computerele accesibile si copiilor: cu ferestre, iconuri, maus, drag and drop, cut and paste...
Oricat de geniali au fost cercetatorii de la PARC, aveau un cusur: nu stiau sa vanda. Tot ce facusera era prea avansat pentru vremurile acelea. Asa ca in 1979 se hotarasc sa invite niste posibili investitori, capabili sa valorifice comercial minunatele lor inventii. Le prezinta ceea ce astazi este imaginea tipica in orice firma: o retea cu zeci de calculatoare conectate, fiecare dotat cu maus si interfata grafica, imprimante laser din loc in loc... Nimeni nu intelege la ce-ar putea folosi toate astea.
Cu o singura exceptie: Steve Jobs - fondatorul si conducatorul firmei Apple. Ca si Alan Kay, Jobs era un vizionar. Dar spre deosebire de Kay, Jobs era un businessman de geniu. Lui ii revenea misiunea sa duca mai departe viziunea. Iar pentru aceasta, trebuia sa rezolve o ecuatie complexa. Cata vreme calculatoarele erau foarte scumpe, ele urmau sa fie folosite doar de profesionisti, asa ca utilizarea intuitiva nu era esentiala. Microcalculatoarele de genul celor produse de Apple erau ieftine, dar nu erau suficient de puternice pentru a suporta interfata intuitiva care sa le faca accesibile neprofesionistilor, asa ca ramaneau in teritoriul pasionatilor. Mai era nevoie de un ingredient, ceva care sa lege lucrurile si sa faca microcalculatoarele utile in afaceri.
Aici intervine un student de la Stanford Business School, pe nume Dan Bricklin. Se zice ca ideea geniala i-a venit urmarind un curs in care profesorul a acoperit o tabla intreaga cu calcule economice, dupa care a descoperit o eroare si toate calculele urmatoare au trebuit refacute. Dan si-a zis ca ar putea face un program in care calculele sa se refaca automat atunci cand parametrii se schimba. si-a folosit computerul Apple pentru a crea un program care sa-i permita sa introduca date si formule de calcul intr-o structura organizata pe linii si coloane. Cand a primit ca tema un studiu de caz despre Pepsi Cola, lui Bricklin i-a fost foarte usor sa analizeze variantele posibile in functie de diverse variabile. Asa s-a nascut primul program de calcul tabelar. S-a numit VisiCalc si a fost ceea ce se cheama azi "killer app".
si acum repede inainte. Dotate cu VisiCalc, microcomputerele Apple devin interesante pentru lumea afacerilor si se vand ca painea calda. Steve Jobs face o adevarata avere iar IBM isi da seama de potentialul microcalculatoarelor si se pregateste sa intre in joc. Lanseaza primele PC-uri intr-o maniera care nu-i sta in fire: bazandu-se pe componente produse de diversi producatori. Specificatiile platformei devin astfel publice si tot mai multi producatori incep sa produca propriile "clone", care invadeaza piata si forteaza scaderea preturilor.
Jobs isi da seama ca trebuie joace tare. In schimbul vanzarii catre Xerox a unui pachet de actiuni Apple sub pretul pietei, obtine accesul inginerilor sai la Xerox PARC pentru trei zile. Suficient. In orwellianul an 1984, Apple lanseaza revolutionarul Macintosh, primul adevarat calculator personal, cu interfata sa grafica atat de intuitiva...
In vremea asta, firma lui Bricklin, Software Arts, intra in conflict cu firma VisiCorp, care avea rolul sa comercializeze VisiCalc, dar orienta tot mai multe fonduri pentru dezvoltarea unui produs concurent, VisiOn, in vreme ce Software Arts intarzia lansarea unei variante pentru PC-uri IBM. In focul razboiului juridic, il pierd din vedere pe Mitch Kapor, un inginer care lucra la unele extensii pentru VisiCalc de care Bricklin si ai sai nu erau prea interesati. Kapor isi infiinteaza propria firma si lanseaza Lotus 1-2-3, un spreadsheet care va propulsa PC-urile in birourile companiilor si va trimite VisiCalc in paginile de istorie. Nu fara procese, desigur.
Xerox asista intrigata la succesul Macintosh-ului si da in judecata pe Apple pentru ca i-a furat interfata grafica. Pierde. Apple nu a folosit cod de la Xerox iar ideile sunt libere.
Un tanar din Seattle care dezvoltase un interpretor de Basic ajunge, printr-un bizar concurs de imprejurari, sa furnizeze lui IBM un sistem de operare pentru PC-uri, pe care la randul lui il cumparase de la un pasionat de computere. Aceasta mutare face repede din Bill Gates un miliardar. Dar Bill intuieste ca viitorul seamana cu Mac-ul. Mica sa companie, Microsoft, dezvolta un spreadsheet pentru Macintosh si, intr-o intrevedere secreta, ii explica lui Steve Jobs ca daca vrea sa invinga PC-ul IBM trebuie sa faca publice specificatiile Mac-ului. Daca o va face, Microsoft isi va orienta dezvoltarea pe platforma Macintosh. Jobs face o grava greseala refuzandu-l.
Urmarea fireasca a fost ca, datorita competitiei acerbe, PC-urile bazate pe platforma IBM au devenit tot mai ieftine iar ritmul inovatiilor tot mai rapid. Cand Microsoft a reusit sa aseze peste MS-DOS o interfata grafica similara celei de pe Macintosh, avantajul Mac-urilor s-a subtiat sensibil. Iar dupa ce a venit si avalansa de aplicatii pentru Windows - printre care si Excel, spreadseet-ul dezvoltat initial pentru Mac - Apple a pierdut competitia. Cel putin temporar.
Istoria se repeta. Apple cheama in instanta pe Microsoft pentru ca i-a furat interfata grafica. Pierde. Microsoft n-a folosit cod de la Apple iar ideile sunt libere.
Din aceasta istorie tumultoasa si presarata cu litigii de toate felurile, ne-am ales fiecare cu un computer pe birou. Nici secretul comercial si nici copyright-ul n-au reusit sa opreasca marsul triumfator al inovatiei. Vor reusi oare patentele software, care agita astazi spiritele?
Poate. Norocul este insa ca cei care au creat Internetul au fost la randul lor vizionari: au lasat tehnologia libera si deschisa. Asa se face ca am avut sansa sa rascolesc liber Reteaua pentru a culege piesele care compun acest fragment din istoria romantata a calculatoarelor personale.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
