Business Hi-Tech

Vodafone Romania ofera continut de pe videoblogul homemade.ro pe telefonul mobil

27.04.2007, 18:49 26

Operatorul de telefonie mobila Vodafone Romania a lansat ieri pentru clientii portalului Vodafone live! 3G o sectiune cu continut video exclusiv, oferita printr-un parteneriat incheiat cu portalul www.homemade.ro. Prin acest parteneriat utilizatorii Vodafone au acces la continutul gazduit de primul videoblog romanesc, direct pe telefonul mobil. Videoclipurile publicate pe site-ul www.homemade.ro sunt realizate exclusiv de utilizatori, cu ajutorul telefonului mobil, webcam-ului sau camerei video. Site-ul incurajeaza creativitatea utilizatorilor prin lansarea unei teme de concurs, in fiecare saptamana. In urma voturilor publicului, exprimate pe site si in portalul Vodafone live!, se desemneaza saptamanal un videoclip castigator care este anuntat in cadrul emisiunii Homemade.ro, difuzata pe TVR 2. Siteul www.homemade.ro este detinut de firma Parcfilm SRL, controlata de Tudor Hristescu si Andreea Paduraru. Grupul Vodafone a anuntat recent, pe plan international, incheierea unor parteneriate cu site-uri precum YouTube, MySpace sau eBay.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO