Marile economii europene şi-au găsit un nou echilibru, iar serviciile şi activitatea din sectorul privat au reînceput să crească. Cu atâtea proteste din cauza crizei costului vieţii salariile nu se pot duce decât în sus. Aceste lucruri înseamnă, pe de o parte, că presiunile inflaţioniste persistă, iar pe de alta, că şi dobânzile mai au destul loc să urce. De aceea, pieţele anticipează că dobânzile BCE vor creşte semnificativ anul acesta.
În SUA, marile bănci de investiţii de acolo se aşteaptă la trei majorări în 2023. Este o veste proastă pentru investitorii în acţiuni pentru că dobânzile mari înseamnă credit scump şi mai puţină energie pentru companiile listate la bursă. Înseamnă, de asemenea, forţă mai mare pentru dolar, dar şi preţuri mai mici pentru petrol. Frânarea consumului prin scumpirea creditului are ca efect reducerea cererii pentru carburanţi.
În Europa de Est, unde lupta băncilor centrale cu inflaţia a început mai din timp, guvernatorul băncii naţionale a Poloniei a explicat că este prea devreme pentru discuţii despre scăderea dobânzilor la el în ţară. Discuţiile au apărut deoarece populaţia e revoltată de cât de mult au crescut ratele la credite. De asemenea, cei mai mulţi analişti şi instituţii de prognoză cred că punctul de inflaţie maximă a fost atins sau că este foarte aproape.
Guvernatorul Adam Glapinski, apropiat politic partidului de guvernământ, deşi banca centrală ar trebui să fie independentă, n-a ezitat totuşi să „discute“ despre scăderea dobânzilor, spunând că acest lucru ar putea fi posibil la sfârşitul anului. Este un mesaj care arată că banca centrală poloneză a adoptat o poziţie de aşteptare. Adică este prudentă şi nu se grăbeşte, dar vrea şi să-i liniştească pe alegători. Dar de ce ar trebui ca dobânzile să fie micşorate? Startul în cursa actuală s-a dat de la un nivel anormal de mic. Care este cota sănătoasă pentru consumatori şi economie?
În zona euro, investitorii mizează din ce în ce mai mult pe faptul că dobânzile BCE vor ajunge la cel mai ridicat nivel din istorie, după ce inflaţia le-a scos din teritoriul negativ. Astfel, indicatorul pentru depozite s-ar duce la 3,75% până în septembrie, de la 2,5% în prezent. Indicatorul a mai fost atât de sus doar în 2001, când BCE îşi concentra eforturile pe stabilizarea proaspăt lansatei monede euro, scrie Financial Times.
În istoria foarte recentă a Europei de Est a mai existat o perioadă în care băncile centrale au crescut dobânzile pentru a ţine sub control inflaţia. Au fost anii de dinaintea crizei economice globale. Dar atunci contextul era diferit. Economiile duduiau, presiunile de creşteri salariale erau mari şi de aici şi presiunile inflaţioniste. În ultimele două decenii, anul în care Polonia a avut cea mai mare creştere economică sănătoasă (nu în sensul de o revenire în urma unei căderi brutale) a fost 2007, când avansul a fost de peste 7%. Atunci, rata dobânzii de referinţă a atins un maxim de 5%, iar de acolo, în 2008, s-a dus la 6%, după care a început să scadă în ton cu ce făceau mai toate băncile centrale ale lumii.
În prezent, dobânda de referinţă din Polonia este de 6,75%. În aceiaşi parametri, în Ungaria creşterea economică maximă de dinainte de marea criză a fost în 2004, de 5%. În 2007, avansul a stagnat, economia având probleme mari, cu forintul slăbit şi datorii şi deficite uriaşe. În 2004, dobânda de referinţă din Ungaria depăşea 12%. Criza a prins-o cu o dobândă de peste 11%, indicatorul fiind mai mare decât în restul regiunii deoarece banca centrală a încercat să stabilizeze forintul cu creşteri de dobânzi. Acum, dobânda de politică monetară este de 13%.
În perioada analizată, România a avut cele mai mari creşteri economice în 2004 şi 2008, de 10%, respectiv 9%. În 2009 a venit marea prăbuşire. BNR a început anul 2008 cu o dobândă de 7,5% şi l-a terminat cu una de 10,25%. În 2004, maximul a fost de 21,25%. În prezent, dobânda de politică monetară este de 7%. Trebuie spus că 2004 a fost ultimul an de până la criza actuală cu inflaţie de peste 10%. În SUA, pieţele apreciază că dobânda de referinţă a Rezervei Federale poate ajunge anul acesta la 5,25% - 5,5%, cu şanse mici pentru un maxim de 6%.
Cota din prezent este de 4,75%, apropiată de cotele ridicate cu care Fed a încercat fără succes în 2005-2007 să răcească bula imobiliară. Strategii de la Citigroup, Goldman Sachs şi Bank of America apreciază că cea mai puternică bancă centrală din lume va mai acţiona în trei etape asupra dobânzii anul acesta, încurajată printre altele de rezistenţa pieţei muncii. „Aşteptaţi-vă la o aterizare mai puţin dură“, le spune Citigroup clienţilor ei, referindu-se la efectul dobânzilor mai mari asupra creşterii economice.
Însă conducerea de la Walmart, un retailer gigantic, a atras atenţia asupra incertitudinilor: nu este sigur că nu va veni recesiunea, ce se va întâmpla cu cheltuielile consumatorilor, cu banii gospodăriilor, vor continua disponibilizările? În zona euro, investitorii mizează din ce în ce mai mult pe faptul că dobânzile BCE vor ajunge la cel mai ridicat nivel din istorie, după ce inflaţia le-a scos din teritoriul negativ. Astfel, indicatorul pentru depozite s-ar duce la 3,75% până în septembrie, de la 2,5% în prezent. Indicatorul a mai fost atât de sus doar în 2001, când BCE îşi concentra eforturile pe stabilizarea proaspăt lansatei monede euro, scrie Financial Times. Creşterea dobânzilor de politică monetară ale BCE va duce şi la creşterea yieldurilor obligaţiunilor guvernamentale ale statelor din zona euro, adică creşterea costurilor la care se împrumută guvernele europene.
