Business Internaţional

Analiştii: Recesiunea şi şomajul ridicat vor îngheţa austeritatea din Europa

Analiştii: Recesiunea şi şomajul ridicat vor îngheţa...

Autor: Ioana Nita

12.02.2013, 17:10 412

Statele membre ale zonei euro vor îngheţa anul acesta planurile de reducere a datoriilor şi a deficitelor bugetare din cauza economiilor slabe şi a ratei ridicate a şomajului, potrivit analiştilor citaţi de CNBC.  

„Ne temem că din cauza problemelor dificile şi de durată, pentru Spania, Italia şi Grecia va fi imposibil să aplice în continuare măsurile de austeritate”, a spus Carl Weinberg, economist şef la compania de consultanţă High Frequency Economics.

Datele privind evoluţia Produsului Intern Brut din ţările uniunii monetare urmează să fie publicate săptămâna aceasta, estimările indicând contracţie pentru o mare parte din economiile europene. Conform prognozei băncii britanice Barclays, PIB-ul zonei euro s-a redus cu 0,4% în ultimele trei luni ale anului trecut, faţă de trimestrul anterior. Însă analiştii de la High Frequency Economics estimează că economia zonei euro s-a contractat şi mai mult, cu 0,9%, în ultimul trimestru din 2012.

Ţinând cont de aceste estimări, Weinberg apreciază că soluţia austerităţii pentru combaterea crizei din zona euro ar putea fi abandonată.

Pe de altă parte, Gabriel Stein, director în cadrul companiei britanice de consultanţă Stein Brothers, crede că “este puţin probabil ca măsurile de austeritate să fie abandonate” deoarece majoritatea politicilor din statele europene, în special cele ale Germaniei, se bazează pe austeritate.

“Ar fi dificil din punct de vedere politic pentru Merkel să susţină relaxarea politicilor fiscale din ţările cu dificultăţi financiare chiar înaintea alegerilor din Germania, care vor avea loc în luna septembrie. Mă îndoiesc că vom vedea o schimbare bruscă în privinţa politicilor fiscale”, a afirmat Stein.

Unii analişti susţin că abandonarea măsurilor de austeritate ar pune presiuni ascendente pe randamentele obligaţiunilor de stat. Alţii atenţionează că, exceptând Irlanda şi Portugalia, consolidarea fiscală agresivă nu a avut ca efect reducerea costurilor de finanţare ale statelor de la periferia zonei euro.

2013 va aduce pentru SUA mai multe locuri de muncă şi accelerarea creşterii economice

Creşterea economică din prima jumătate a acestui an va fi lentă din cauza reducerilor cheltuielilor guvernamentale şi a majorărilor de taxe care vor afecta consumul. Însă activitatea economică îşi va reveni începând cu al doilea semestru, contrabalansând reducerile de cheltuieli, scrie USA Today.

„Cred că suntem într-adevăr martori la o revenire economică auto-sustenabilă”, a spus Richard Moody, economist şef la Regions Bank.

Analiştii estimează că numărul locurilor de muncă va creşte în medie cu 171.000 pe lună, iar rata şomajului se va reduce de la 7,9%, cât este în prezent, la 7,5% la sfârşitul anului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels