Business Internaţional

Angela Merkel afirmă că intenţionează să rămână cancelar al Germaniei pentru încă cel puţin 4 ani

Angela Merkel afirmă că intenţionează să rămână...

Autor: Mircea Olteanu

17.07.2017, 11:01 51

"Nimeni nu poate ştii ce îi rezervă viaţa, dar cu certitudine intenţionez să continui pentru patru ani", a declarat Merkel într-un interviu pentru postul ARD, în cadrul căruia a vorbit despre o serie de chestiuni, inclusiv criza refugiaţilor şi relaţiile cu Turcia şi NATO.

În pofida fricţiunilor cu aliaţii, Merkel s-a declarat clar împotriva impunerii unei limite în ceea ce priveşte numărul refugiaţilor care pot fi primiţi în Germania, adăugând numărul acestor poate fi redus prin aplicarea unor reglementări şi prin acţiuni care să prevină situaţiile care cauzează astfel de crize a refugiaţilor.

În ceea ce priveşte deteriorarea relaţiilor diplomatice cu Turcia condusă de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, Merkel a afirmat că NATO este un partener important în eforturile de soluţionare a neînţelegerilor între Berlin şi Ankara.

Cancelarul a mai precizat că Berlinul va refuza categoric să negocieze cu Ankara pe tema dreptului parlamentarilor germani de a vizita militarii germani staţionaţi la baze NATO din Turcia.

Însă a indicat că interesul comun pentru continuarea luptei împotriva militanţilor Stat Islamic sub egida NATO este motivul pentru care discuţiile turco-germane ar trebui să continue.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO