Business Internaţional

Armata egipteană a anunţat suspendarea Constituţiei şi alegeri generale anticipate

Armata egipteană a anunţat suspendarea Constituţiei...

Autor: Mihai Draghici

03.07.2013, 22:23 1179

Anunţul a fost făcut de şeful Statului Major al armatei egiptene, generalul El-Sisi.

Armata a decis suspendarea Constituţiei şi organizarea de alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate. Şeful Curţii constituţionale din Egipt, Maher El-Beheiri, va prelua, în mod tranzitoriu, preşedinţia ţării.

Un consiliu consultativ civil va fi format pentru elaborarea unei noi Constituţii. Din această structură ar urma să facă parte reprezentanţii tuturor forţelor politice din Egipt.

Mohamed Morsi a declarat că planul prezentat de armată este o "lovitură de stat care conţine toate elementele".

"Preşedintele îndeamnă egiptenii să opună rezistenţă în mod paşnic acestei lovituri de stat militare, aşa cum va face şi el", a declarat un consilier al acestuia.

"Armata nu are nicio autoritate pentru a lua astfel de hotărâri", a continuat oficialul citat.

"Este o lovitură de stat care conţine toate elementele", a declarat Morsi pe Twitter.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO