Austria vrea excluderea Greciei din Schengen, propunând, alături de Germania, controale suplimentare

23 ian 2016 Autor: Mihai Draghici - Mediafax

Austria propune suspendarea Greciei din Schengen până la securizarea frontierei martitime cu Turcia, pledând, alături de Germania, Belgia, Suedia şi Danemarca pentru reintroducerea controalelor temporare în spaţiul de liberă circulaţie, pentru oprirea imigraţiei.

"Când o ţară membră Schengen nu reuşeşte în mod repetat să îşi îndeplinească obligaţiile şi nu acceptă asistenţă din exterior, nu există alte soluţii", a declarat ministrul austriac de Interne, Johanna Mikl-Leitner, citată de publicaţia Welt am Sonntag.

"Dacă Guvernul de la Atena nu va face eforturi suplimentare pentru securizarea frontierelor externe, atunci va trebui să discutăm deschis despre excluderea temporară a Greciei din Spaţiul Schengen. Faptul că frontiera Greciei cu Turcia nu poate fi controlată este un mit", a subliniat oficialul austriac.

În acelaşi timp, Germania, Austria, Belgia, Suedia şi Danmarva vor propune introducerea de controale pe segmente ale frontierelor din interiorul Spaţiului Schengen pe o durată de până la doi ani, scrie Welt am Sonntag. Iniţiativa va fi discutată, luni, de miniştrii de Interne ai unor state UE, reuniţi la Amsterdam într-o şedinţă informală.

Surse citate de FT au declarat că liderii UE pregătesc măsuri pentru securizarea frontierelor cu Grecia, prin oferirea de asistenţă Macedoniei pentru blocarea imigranţilor, în cadrul unui plan ce stârneşte preocupările Guvernului Alexis Tsipras, care se teme că extracomunitarii vor rămâne pe teritoriul elen.

În cazul unor ameninţări grave şi persistente asupra frontierelor externe ale Spaţiului Schengen, Comisia Europeană poate propune activarea articolului care prevede posibilitatea reintroducerii controalelor la frontiere timp de doi ani. Surse UE citate de presa italiană afirmau joi seară că, pe fondul crizei imigraţiei, Comisia Europeană ar putea propune suspendarea Tratatului Schengen pentru o perioadă de până la doi ani. Germania, Austria, Suedia şi Danemarca au introdus deja, în ultimele luni, controale temporare în cadrul Schengen.

Peste un milion de extracomunitari au pătruns în spaţiul Uniunii Europene în ultimul an, situaţie care a generat dispute între statele membre UE şi măsuri radicale, luate inclusiv în interiorul Spaţiului Schengen. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertizau zilele trecute că Uniunea Europeană are la dispoziţie două luni pentru a soluţiona criza imigraţiei, altfel există riscul destrămării Spaţiului Schengen şi zonei euro. "Avem la dispoziţie două luni pentru a aduce sub control situaţia imigraţiei: Consiliul European din martie va fi ultima ocazie de a verifica funcţionarea strategiei noastre. Altfel, ne vom confrunta cu o criză precum prăbuşirea Schengen", declara Donald Tusk.

Preocupări similare a exprimat şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. "În acest moment, există risc asupra Schengen, mâine vor apărea întrebări referitoare la necesitatea de a avea o monedă comună: Uniunea Europeană este ameninţată la bază, iar noi abia dacă ne dăm seama de acest lucru", a spus Juncker, avertizând că cetăţenii UE vor găsi mai greu locuri de muncă, iar economia comunitară va avea de suferit în cazul în care Spaţiul Schengen s-ar destrăma din cauza crizei imigraţiei. La rândul său, Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrup, a afirmat că menţinerea spaţiului de liberă circulaţie Schengen este esenţială pentru prosperitatea economică a zonei euro. La rândul său, ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, a atras atenţia că o eventuală suspendare a Spaţiului Schengen va pune în pericol proiectul Uniunii Europene.

 
Cuvinte cheie:
UE
, SCHENGEN
, IMIGRAŢIE
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide