Business Internaţional

Avertismentul lui Boris Johnson, după demisia din funcţia de ministru de Externe: Marea Britanie riscă să devină colonie a UE după Brexit

Avertismentul lui Boris Johnson, după demisia din...

Autor: Mihai Draghici

09.07.2018, 20:58 232

Marea Britanie riscă să ajungă o colonie a Uniunii Europene după Brexit, avertizat luni Boris Johnson, care a demisionat din funcţia de ministru britanic de Externe pentru că este nemulţumit de planul premierului Theresa May privind condiţiile retragerii din UE.

"Într-adevăr ne îndreptăm spre statutul de colonie, iar mulţi se vor strădui să vadă avantajele economice şi politice ale acestui aranjament", a declarat Boris Johnson, citat de site-ul Guido Fawkes şi de agenţia Reuters.

Boris Johnson a demisionat luni din funcţia de ministru de Externe, exprimând nemulţumire în legătură cu planul Theresei May în negocierile privind Brexit. Planul prevede un acord privilegiat al Londrei cu UE prin care Marea Britanie să rămână într-un spaţiu comun de liber-schimb de produse.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24