Business Internaţional

Bancherii britanici avertizeză asupra "exodului de creiere spre Asia", din cauza taxelor. Autorităţile: Cunoaştem aceste tehnici de negociere

Autor: Radu Racu

09.11.2010, 12:12 22

Băncile din Marea Britanie au avertizat autorităţile că s-arputea confrunta cun "exod al creierelor spre Asia", dacă va fiînăsprită legislaţia privind bonusurile acordate bancherilor,avertismente respinse de secretarul britanic din ministerul deFinanţe, scrie Bloomberg.

Ameninţările că "băncile vor părăsi Londra" sunt o cunoscutăformă de negociere, însă trebuie luate în serios", a spus Cable,într-un interviu acordat postului de televiziune Bloomberg. "Esteclar totodată că trebuie să luăm în calcul şi interesul naţional",a punctat Cable.

Şefii băncilor Royal Bank of Scotland şi Standard Chartered audeclarat în cadrul unei misiuni comerciale pe care ministrulbritanic de Finanţe a făcut-o la Beijing că legislaţia aspră dindomeniul bancar va alunga bancherii şi traderii din Londra.

Dezbaterile publice privind sistemul de taxe au devenit maitensionate în ultima perioadă, în contextul în care guvernul aaprobat măsuri draconice de austeritate, pe care trebuie să lejustifice în faţa electoratului, mai ales după ce statul a trebuitsă intervină cu bani pentru a împiedica prăbuşirea unor bănci. Înluna aprilie Marea Britanie a pus o taxă de 50% pe veniturile caredepăşesc 150.000 de lire sterline pe an. Conform estimărilor dinpiaţă, băncile au pus deoparte anul acesta 7 miliarde de liresterline pentru bonusuri, din care 4,1 miliarde se vor duce lastat sub formă de taxe şi impozite.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO