Business Internaţional

Bancile centrale au luat masuri. E randul investitorilor sa salveze economia lumii

09.09.2003, 00:00 18



Reprezentantii bancilor centrale din grupul celor 10 s-au intalnit la inceputul acestei saptamani pentru a discuta in ce masura economia mondiala reactioneaza la diminuarea ratelor de dobanda, ajunse la minime istorice.



Intalnirea guvernatorilor bancilor centrale din cele 10 tari de la Basel, sediul Bancii Reglementelor Internationale (BRI), a fost condusa de Jean-Claude Trichet, guvernatorul bancii centrale a Frantei. Trichet este si presedintele Bancii Centrale Europene (BCE).



In ajunul intalnirii de la Basel, un oficial al Bancii Centrale Europene a declarat ca ratele de dobanda din zona euro au scazut destul pentru a putea sustine relansarea economiilor, asteptata inainte de sfarsitul anului.



Rata dobanzii de referinta din SUA, aflata la un nivel de 1%, este cea mai scazuta din ultimii 45 de ani. Dobanzile la creditele pentru refinantare acordate de BCE pe doua saptamani se situeaza la 2%, fiind cea mai scazuta rata de dobanda din zona euro cel putin din 1946 incoace. De asemenea, costul imprumuturilor in Japonia se mentine aproape de zero.



"Aceasta este o perioada de stabilitate a ratelor de dobanda, aflate la un nivel foarte scazut. Nu este momentul sa se speculeze asupra unei noi reduceri a acestora. Este momentul sa se investeasca", a afirmat Guy Quaden, membru al Consiliului Guvernatorilor al BCE si guvernator al bancii centrale a Belgiei. "Activitatea economica a fost slaba in al doilea trimestru al anului, dar exista indicii ca in urmatoarele luni situatia se va imbunatati", a mai spus el.



"Bancile vor da forte noi economiilor", este de parere Rajeev Demello de la Pictet & Cie. din Geneva. "Cea mai mare problema a lor este cat de mult sa lase economia sa creasca fara a majora ratele de dobanda", a adaugat el.



Guvernatorii bancilor centrale ale grupului celor 10 (G10) se intalnesc periodic pentru a discuta ultimele evolutii din economia mondiala si de pe pietele financiare. Din acest grup fac parte SUA, Canada, Italia, Germania, Franta, Marea Britanie, Japonia, Elvetia, Olanda, Belgia si Suedia.



Cresterea economica a blocului de 12 state a stagnat in al doilea trimestru, dar bancile anticipeaza o relansare a economiilor pana la sfarsitul anului si o accentuare a cresterii economiilor in anul 2004. Bancile centrale au devenit mai optimiste fata de acum trei luni, cand a fost publicat raportul anual al BRI, in care se anunta stagnarea economiei mondiale si lipsa fundamentelor pentru o expansiune viitoare sustinuta.



Ce spun pietele financiare?



In urma celor 13 reduceri ale ratelor de dobanda in SUA si a celor 7 operate de BCE incepand cu anul 2001, au inceput sa se arate semnele inviorarii economiilor. Cea americana are o crestere anualizata de 3,1%. In Europa, dupa ce prima jumatate a anului a fost marcata de recesiune, in august indicatorii industriilor producatoare si cei ai sectorului serviciilor au crescut. Economia Japoniei a crescut in al doilea trimestru al anului cu 0,6%.



Pietele financiare se arata si ele increzatoare ca cei trei ani de pierderi usturatoare au luat sfarsit. Indicele bursier Standard & Poor's 500 a castigat 27% de la inceputul lunii martie, pe fondul vestilor imbucuratoare despre companii si economie in general. Si indicele european FTSE 100, impulsionat de revenirea Japoniei si Statelor Unite, a urcat cu 29,5% fata de minimul atins in martie.



Saptamana trecuta, indicele Dow Jones Stoxx 50 a atins cel mai inalt nivel din ultimele 9 luni, iar DAX 30, indice de referinta al bursei germane, a crescut cu 56% fata de nivelul din luna martie.



Randamentele obligatiunilor europene si americane au crescut foarte mult, oglindind sperantele privind relansarea economica.



Consumatorii duc povara relansarii



Cu toate acestea, exista un grad mare de nesiguranta privind dezvoltarea companiilor, atat a celor europene, cat si a celor din SUA. Acestea s-au ocupat in ultima vreme sa-si "repare" bilanturile, afectate de datoriile imense pe care le-au acumulat in perioada de boom tehnologic.



Noile investitii sunt destul de rare, astfel ca sarcina relansarii economiei cade in spinarea consumatorilor, unii dintre acestia fiind indatorati sau descurajati de pierderea locurilor de munca.



Pretul petrolului a crescut in ultima vreme, iar instabilitatea politica si economica din Orientul Apropiat si din Irak nu a ajutat deloc economia, deoarece a afectat negativ increderea investitorilor.



Cresterea zonei euro este inceata si depinde in mare masura de expansiunea nesigura a economiei americane, care pana acum s-a sprijinit pe stimulii fiscali ai autoritatilor. Cele mai recente informatii privind piata fortei de munca din SUA, aferente lunii august, arata ca numarul de locuri de munca din economie, fara cele din agricultura, a scazut cu 93.000. Aceasta este a saptea luna consecutiva in care se desfiinteaza locuri de munca, raspandind o stare de pesimism privind viitorul apropiat al economiei americane.



Zvonuri privind inflatia din Europa



In aceasta saptamana, BCE a anuntat ca inflatia zonei euro pentru 2003 si 2004 a crescut, limitand posibilitatile unor noi reduceri ale ratelor de dobanda, dupa ce in ultimele 9 luni acestea au fost deja diminuate de trei ori.



Banca Centrala Europeana estimeaza ca rata inflatiei va fi in medie de 1,6% in anul 2004, fata de nivelul previzionat anterior, de 1,3%, conform unei surse care a preferat sa-si pastreze anonimatul. Pentru acest an, se previzioneaza ca inflatia va atinge 2,1%, dupa ce in iunie se estimase un nivel de 2%.



Cresterea pretului energiei, concomitent cu deprecierea de 7% a monedei europene fata de dolar (incepand cu luna mai), a dus la depasirea, pentru prima data in ultimele 4 luni, a limitei stabilite de BCE. Aceasta dosteste sa mentina rata medie a inflatiei a statelor din zona euro ceva mai jos de 2%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO