Business Internaţional

Băncile din UE ar putea vinde portofolii de credite de până la 100 mld.euro în acest an

Băncile din UE ar putea vinde portofolii de credite de...

Autor: Marius Oncu

08.07.2014, 12:21 216

Instituţiile de credit au finalizat sau au în lucru la jumătatea anului tranzacţii cu astfel de active în valoare de 83 de miliarde de euro, faţă de 64 de miliarde de euro pentru întreg anul 2013, potrivit datelor firmei de consultanţă PwC.

Totalul pentru acest an ar putea ajunge la nivelul record de 100 de miliarde de euro, în contextul interesului foarte ridicat din partea managerilor de fonduri de investiţii, a declarat Richard Thompson, partener la firma de consultanţă PwC.

În pofida accelerării vânzărilor, acestea reprezintă doar o mică parte din activele non-core de 2.400 de miliarde de euro înregistrate în bilanţurile băncilor europene, potrivit PwC. Totuşi, valoarea tranzacţiilor este în creştere, în contextul interesului investitorilor pentru împrumuturi din zona euro şi al presiunilor exercitate de Banca Centrală Europeană asupra băncilor pentru restructurarea activelor.

UE se află doar la jumătatea unui ciclu de 7-10 ani de vânzare de active, a declarat Lee Galloway, manager de portofoliu la Pimco, care a atras în acest an de la investitori 5,5 miliarde de dolari pentru achiziţia de active bancare în SUA şi Europa.

Creşterea profiturilor băncilor le permite acestora să formeze provizioane mai consistente pentru credite neperformante şi să accepte pierderi mai mari când vând active. Această situaţie conduce la intrarea pe piaţă a unui număr mai mare de portofolii de împrumuturi, a spus el.

"Ritmul de vânzare de active era iniţial mai lent, dar lucrurile s-au accelerat în ultimele 12 luni. Diferenţa dintre preţurile cerute şi cele propuse s-a redus, în mare parte din cauza apetitului sporit al investitorilor, care îi face mai realişti în privinţa a cât sunt dispuşi să plătească. Apar mai multe oferte pentru activele care intră pe piaţă - sunt mulţi bani care ar trebui investiţi", a afirmat Galloway.

În timp ce cea mai mare parte a activelor vândute este formată din credite neperformante, PwC a afirmat că se observă şi o accelerare a vânzărilor de portofolii care nu au probleme. Împrumuturile "sănătoase" reprezintă circa un sfert din tranzacţiile încheiate sau în curs de derulare, faţă de 15-20% din vânzările totale de 64 de miliarde de euro înregistrate anul trecut.

Aproape jumătate din creditele "nedorite" de 2.400 de miliarde de euro din portofoliile băncilor sunt împrumuturi neperformante, Spania având cea mai mare pondere în rândul ţărilor, cu 200 de miliarde de euro, potrivit PwC.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO