Business Internaţional

Berlusconi cauta alternative pentru vanzarea Alitalia catre Air France-KLM

24.03.2008, 19:15 13

Fostul premier italian, Silvio Berlusconi, a anuntat ca se va opune vanzarii Alitalia catre grupul Air France-KLM si ca va incerca vanzarea companiei catre investitori italieni, daca va fi reales in functia de prim-ministru luna viitoare, scrie Bloomberg. Berlusconi a pus in discutie preluarea Alitalia de catre grupul franco-belgian, saptamana trecuta, un punct forte al campaniei sale electorale, fiind de parere ca oferta de preluare venita din partea Air France-KLM este "aroganta si de neacceptat". Air One, cea de-a doua mare companie aeriana din Italia, a anuntat ca nu poate deocamdata sa vina cu o oferta pentru preluarea Alitalia, fara sa faca o analiza a rezultatelor financiare ale companiei, si a cerut guvernului de la Roma redeschiderea licitatiei. De asemenea, Air One cere si acordarea unui termen minim de trei saptamani pentru desfasurarea analizelor financiare. Impotriva preluarii Alitalia de catre Air France-KLM se opun si sindicatele italiane care cred ca odata cu finalizarea tranzactiei grupul franco-belgian va grabi restructurarea companiei, numarul disponibilizarilor fiind foarte ridicat. Berlusconi a mai anuntat ca impreuna cu actualul premier, Romano Prodi, va incerca sa obtina o finantare de urgenta pentru Alitalia, atat cat sa-i permita companiei sa reziste pana la finalizarea ofertei Air One.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO