Business Internaţional

BMW: 10 masini pe muncitor, Porsche 7, iar Mercedes 11,8

08.06.2005, 19:15 67

Bayerische Motoren Werke (BMW), cel mai mare producator de masini de lux din lume, va construi o fabrica noua in Germania, in valoare de 1,3 miliarde de euro, relateaza Bloomberg. Aceasta va spori eficienta constructorului si va permite companiei sa construiasca modele diferite in functie de cereri.

Fabrica, care este situata in estul orasului Leipzig, va fi capabila sa extinda sau sa reduca productia mult mai repede decat o pot face fabricile traditionale, a spus Norbert Reithofer, directorul responsabil cu productia. BMW previzioneaza ca noua fabrica va produce 650 de unitati pe zi, fata de 160, in prezent.

Fabrica din Leipzig produce masinile din Seria 3, cel mai popular model al companiei. Productia modelului a fost mutata de la uzina Regensburg din Bavaria, pentru a face loc pentru masinile din Seria 1, cele mai mici modele ale companiei. Noua uzina va avea o capacitate cu 10% mai mare.

Cei 105.972 de angajati ai companiei BMW construiesc 1,06 milioane de autoturisme pe an, adica o medie de 10 masini pentru un muncitor, comparativ cu 11,8 masini pentru un muncitor la Mercedes. La Porsche, media este de 7 masini pe muncitor.

BMW previzioneaza sa-si mareasca productivitatea cu 5% anual. "Strategia companiei voastre, din cate am inteles, arata ce avem si ce putem construi in Germania", a spus cancelarul german Gerhard Schroeder.

Compania a decis acum patru ani sa construiasca o noua fabrica in Leipzig, orasul natal al compozitorului Johann Sebastian Bach, pentru a fi mai aproape de furnizorii germani si de principalele sale fabrici. O subventie din partea guvernului, care acoperea o treime din costurile totale, a incurajat constructorul de masini sa se extinda local, unde salariile sunt de cinci ori mai mari decat in tara vecina, Cehia.

BMW si consiliul fabricii, care reprezinta drepturile angajatilor, au consimtit ca muncitorii nu vor primi bonificatii daca vor depasi 35 de ore de munca pe saptamana. Muncitorii vor primi compensatii cand turele de schimb vor depasi 35 de ore pe saptamana. Fabrica este operabila intre 60 si 140 de ore pe saptamana, in functie de cerere.

Muncitorii germani primesc un salariu mediu lunar de 2.600 de euro, plus concedii platite si o vacanta bonus, conform uniunii IG Metall, care ii reprezinta. BMW produce doua treimi din masinile sale in Germania.

Bonificatiile salariale ale muncitorilor din vestul Germaniei sunt cu 37% mai mari decat in Marea Britanie, cu 41% mai mult decat in Franta si de cinci ori mai mari decat in Cehia sau Argentina, conform VDA, asociatia germana a producatorilor de masini.

"Cererea pentru noile masini din Seria 3 este mai mare decat ne asteptam si este unul dintre motivele pentru care suntem atat de optimisti anul acesta", a spus Helmut Panke, presedintele executiv al companiei. BMW previzioneaza ca vanzarile vor atinge un record anul acesta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO