Business Internaţional

BMW a negociat cu guvernul francez o fuziune cu Peugeot Citroen

02.02.2009, 16:58 39

Reprezentanti ai BMW au discutat cu oficiali ai presedintiei si executivului francez o eventuala alianta intre constructorul german de automobile si grupul PSA Peugeot Citroen (PSA). O delegatie a BMW a fost miercuri, 21 ianuarie, la palatul Elysee (presedintia - n.r.), la Matignon (guvernul) si la Bercy (ministerul economiei) pentru a se intalni cu consilierii tehnici, a declarat o sursa apropiata situatiei pentru publicatia La Tribune, preluata de AFP. "Guvernul ia in calcul noi parteneriate pentru constructorii auto francezi", se arata in publicatia citata, unde se precizeaza ca PSA Peugeot Citroen cauta cu atentie o alianta. BMW si PSA coopereaza deja de mai multi ani in domeniul motoarelor pe benzina cu care sunt echipate Peugeot 207 si 308, modelele Citroen C4, C4 Picasso si BMW Mini. Grupul italian Fiat si cel american Chrysler au semnat la sfarsitul lunii ianuarie un acord preliminar pentru o alianta strategica in cadrul careia Fiat va achizitiona 35% din capitalul Chrysler in schimbul accesului la tehnologie.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO