Business Internaţional

Britanicii s-ar putea trezi acţionari la băncile naţionalizate

Foto AFP

Britanicii s-ar putea trezi acţionari la băncile naţionalizate

Autor: Bogdan Cojocaru

24.06.2011, 00:02 284

Fiecare britanic ar putea primi acţiuni în valoare de sute delire sterline la băncile Royal Bank of Scotland (RBS) şi Lloyds,deţinute de stat, potrivit unui proiect elaborat de vicepremierulNick Clegg, scrie AFP.

Clegg a cerut trezoreriei să-i adopte planul pentru a permitecontribuabililor să beneficieze de vânzarea RBS şi Lloyds, bănciintrate sub controlul guvernului în timpul crizei financiare din2009. În acest fel, toate cele 45 de milioane de persoaneînregistrate ca alegători vor prelua de la stat majoritateatitlurilor deţinute de acesta la cele două bănci. Guvernul a ajunssă deţină 83% din RBS şi 41% din Lloyds după ce a investit în ele65,8 miliarde de lire sterline (74 de miliarde de euro) în 2008pentru a le salva.

Clegg a afirmat că banii contribuabililor au fost folosiţipentru a menţine artificial în viaţă băncile şi, de aceea, esteimportant ca populaţiei să i se dea o parte din investiţie.

"Este foarte important ca britanicii să nu se simtă ignoraţi.Banii lor au fost utilizaţi pentru a ţine funcţională maşina careasigură supravieţuirea sistemului bancar, iar ei nu au încă niciuncuvânt de spus în ceea ce se va întâmpla când situaţia va reveni lanormal", a menţionat oficialul, adăugând că vrea să creeze "unsistem bancar al poporului".

Investitorii sunt însă sceptici în privinţa propunerilor luiClegg, considerând că planul acestuia va fi dificil de realizat şiar putea fi contraproductiv.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO