Business Internaţional

Bulgaria trebuie să împrumute peste 2 miliarde de euro până la sfârşitul anului

Bulgaria trebuie să împrumute peste 2 miliarde de euro...

Autor: Anca Dumitrescu

19.11.2014, 17:43 644

Băncile Citigroup, Unicredit, Societe Generale, Deutsche Bank şi HSBC şi-au exprimat interesul să ofere Bulgariei finanţare punte, care să fie ulterior refinanţată printr-o emisiune internaţională de obligaţiuni, probabil în prima jumătate a anului 2015, au arătat surse citate de Reuters.

Alţi posibili finanţatori ar putea fi Intesa Sanpaolo, BNP Paribas, KBC şi Raiffeisen, JP Morgan şi Bank of America.

Una dintre surse a precizat că finanţarea puncte ar putea fi sub forma unui efort sindicalizat din partea a patru sau cinci bănci.

Ministrul bulgar de Finanţe, Vladislav Goranov, a declarat săptămâna trecută că Bulgaria va solicita probabil finanţarea punte în valoare de 1-1,5 miliarde de euro de la bănci internaţionale, în cadrul rectificării bugetare.

Guvernul intenţionează totodată să atragă alte 2 miliarde de leva (1 miliard de euro) de pe piaţa internă, cel mai probabil prin emiterea de obligaţiuni guvernamentale, pentru acoperirea fondurilor necesare returnării depozitelor garantate de stat de la banca falimentară KTB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24
Cele mai citite ştiri