Business Internaţional

Caderea General Motors ar avea un efect devastator asupra economiei americane si ar prelungi recesiunea

12.11.2008, 19:11 26

In incercarea de a determina Congresul american sa aprobe acordarea unui ajutor financiar de urgenta pentru industria auto grav afectata de criza economica, Pelosi a respins ideea de a lasa General Morots sa intre in colaps, sprijinind compania si aliatii sai pentru a evita efectul "devastator" de domino care ar duce la pierderea a milioane de locuri de munca, scrie Bloomberg.

"Reorganizarea industriei auto, aflata in pragul falimentului, ar fi aproape similara cu aceea de a restructura intreaga economie a Statelor Unite", a afirmat Alan Gover, avocat specializat in cazurile de faliment care lucreaza la firma White & Case in New York. "Reteaua imensa de aprovizionare implica mii de companii, milioane de locuri de munca, la fel de multe persoane care s-au pensionat din sistem si chiar intregi comunitati sau state."
Aprobarea unui plan de salvare a industriei auto le-ar putea permite celor de la GM sa evite situatia in care ar ramane fara fonduri operationale pana la sfarsitul anului, ceea ce este prevazut sa se intample in cazul in care vor fi lipsiti de ajutorul din partea guvernului american. General Motors se situeaza pe locul secund in topul companiilor care contribuie la fondurile de sanatate si de asigurari, iar in prima jumatate a anului a fost cea de-a treia companie in ceea ce priveste cheltuielile cu publicitatea de pe piata din Statele Unite.
"Este cu adevarat una dintre acele companii prea importante pentru a fi lasate sa intre in faliment si toata lumea este constienta de acest lucru", a afirmat Nariman Behravesh, economist-sef la IHS Global Insight in Lexington, Massachusetts. "In cazul in care compania va intra in colaps, acest lucru ar putea face ca recesiunea sa dureze mai mult si sa fie mult mai profunda", a mai spus el.
Behravesh a afirmat ca un faliment al GM ar putea creste somajul la 9,5% in SUA, fata de nivelul de 6,5% inregistrat in luna octombrie, considerat cel mai ridicat din ultimii 14 ani, ducand la o recesiune comparabila ca durata cu cea din perioada 1980-1982.
Ford Motor si Chrysler ar putea intra si ele in faliment in cazul in care GM s-ar prabusi, a declarat Mark Oline, analist de credite la Fitch.
GM, Ford si Chrysler au nevoie de imprumuturi in valoare de 50 de miliarde de dolari pentru a-si creste lichiditatile si pentru a acoperi costurile privind asigurarile medicale ale pensionarilor din sindicate, potrivit unor surse apropiate situatiei. Daca fondurile vor fi aprobate, ele ar depasi imprumutul cu dobanda mica de 25 de miliarde de dolari aprobat de Congresul american in septembrie pentru a stimula fabricile de profil sa produca vehicule cu consum redus.
Cele trei companii au in total 240.000 de angajati in Statele Unite, aproape 70% din lucratorii din industria auto americana, potrivit Consiliului de politici comerciale auto din Washington, asociatia producatorilor de profil din aceasta tara. Asigurarile de sanatate pentru aproape 2 milioane de americani depind de locurile de munca ale angajatilor din sectorul auto.
Alte 5 milioane de locuri de munca la reprezentantele auto, la furnizori si la service-uri sunt sprijinite financiar de producatorii de autovehicule, potrivit estimarilor Consiliului. In 2007, companiile au cheltuit 156 mld. dolari pentru componente auto pe teritoriul Statelor Unite.
Daca in 2009 un producator din industria auto ar intra in faliment, 2,5 milioane de angajati si-ar putea pierde locurile de munca, cifra incluzand si cele 1,4 milioane de persoane care vor fi afectate desi lucreaza in industrii care nu au legatura directa cu fabricarea de masini, potrivit unui studiu dat publicitatii pe 4 noiembrie de catre Centrul de cercetare din domeniul auto din Ann Arbor, Michigan.
Pelosi, deputat democrat de California, nu a precizat exact numele GM in declaratia ei, insa a spus ca falimentul unui producator auto ar "avea un impact devastator asupra economiei".
 
Problema nationala
 
  • Imprumutul in valoare de 25 de miliarde de dolari necesar pentru redresarea industriei auto din Statele Unite a creat dispute aprinse in Congresul american intre republicanii lui Bush si democratii presedintelui ales Barack Obama.
  • Amanarea luarii unei decizii pentru sprijinirea producatorilor de automobile, dublata de aprobarea ajutoarelor financiare pentru alte industrii de importanta mai mica, a supus Congresul SUA unor presiuni uriase din partea opiniei publice.
  • Un posibil faliment al celor trei mari producatori din industria auto a SUA, GM, Ford si Chrysler, ar duce la pierderea a 5 mil. locuri de munca in sectoare de activitate care nu au legatura directa cu fabricarea de masini.
  • Liderii democrati de la Washington au facut presiuni asupra Trezoreriei SUA pentru ca aceasta sa foloseasca o parte din planul de salvare de 700 mld. $ pentru redresarea industriei auto.
  • Nancy Pelosi i-a cerut marti lui Barney Franc, presedintele comisiei de servicii financiare din legislativul american, sa puna la punct proiectul legislativ care ar permite finantarea industriei auto.

 Pentru detalii click aici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO