Business Internaţional

Campionatul mondial de fotbal 2014: Care este cea mai mare companie din Brazilia

Campionatul mondial de fotbal 2014: Care este cea mai...

Autor: Alexandru Nanu

25.05.2014, 16:07 1093

Brazilia este cunoscută în întreaga lume pentru jucătorii săi de fotbal, fotomodelele de origine braziliană şi carnavelele sale exotice, mai puţini fiind cei care vorbesc despre grupurile financiare puternice care “controlează” ţara, clasată pe locul opt în lume după PIB, conform datelor Fondului Monetar Internaţional.

Grupul petrolier Petrobras este cea mai mare companie din Brazilia, potrivit clasamentului Forbes Global 2000, din mai 2013, un raport al celor mai mari 2000 de companii listate pe bursă din lume. Gigantul petrolier a avut afaceri anul trecut de 164,8 miliarde de dolari, în creştere cu 11% faţă de 2012, pe baza creşterii preţurilor la combustibil, respectiv la diesel cu 20% şi la benzină cu 11%. 

Brazilienii de la Petrobras sunt lideri la nivel global în dezvoltarea de tehnologii avansate de extracţie a petrolului din mare de la mare adâncime. Grupul are operaţiuni în întreaga lume, în domeniul petrolului, gazelor naturale şi în producţia de biocombustibili cât şi a altor surse alternative de energie. Grupul petrolier a fost votat de către compania de consultanţă PFC Energy a treia mai mare companie de energie la nivel mondial şi a opta cea mai mare companie ca valoare de piaţă din lume. Este o companie energetică integrată, activând în 28 de ţări şi pe cinci continente. Petrobras are aproape 8.000 de staţii de alimentare, o flotă de 172 nave, 25. 966 km de conducte, 16 rafinării şi două fabrici de îngrăşăminte. Grupul produce în fiecare zi două milioane de barili de petrol. Petrobas a fost fondată în 1953, însă activează în industria de petrol din 1997. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO