Business Internaţional

Canary Wharf ar putea ramane fara chiriasi

23.11.2008, 15:36 14

Canary Wharf se confrunta cu amenintarea de a ramane fara chiriasi corporatisti in conditiile in care acestia isi revizuiesc nevoile de proprietate dupa valul de fuziuni bancarre ce au rezultat de pe urma crizei financiare, scrie Financial Times.

Aproximativ 610.000 de metri patrati din spatiul pe care il ofera centrul financiar Docklands - echivalentul a aproximativ 10% din suprafata districtului - sunt in pericol de a ramane fara clienti in conditiile in care cererea pentru noi spatii scade in toata Londra.
"Unele cladiri ar putea ajunge chiar pustii", a marturisit un agent imobiliar. "Este inevitabil sa ne confruntam cu un grad din ce in ce mai mare de neocupare, dat fiind ca zona Canary Wharf este cea care are cele mai puternice legaturi cu sectorul financiar."
Cel mai mare semn de intrebare sta atarnat deasupra sediului Lehman Brothers. Recent remobilat, sediul european al Nomura, compania ce a achizitionat o parte din Lehman Brothers dupa ce aceasta din urma a intrat in faliment in septembrie, se afla in apropierea Catedralei St. Paul din capitala Marii Britanii, centrul financiar traditional al Londrei. Birourile Lehman din Canary Wharf sunt de trei ori mai mari fata de cele ale Nomura.
Sadeq Sayeed, vicepresedintele executiv al Nomura International, a oferit un indiciu cum ca Lehman isi va muta sediul, in momentul in care el a tinut prima sedinta a staff-ului dupa achizitie, afirmand ca drumul pana la Canary Wharf in dimineata respectiva a fost mai lung si a durat mai mult fata de cat era el obisnuit cand mergea spre St. Paul.
Bank Of America, care isi are sediul in Canary Wharf, ia de asemenea in considerare posibilitatea unei mutari la sediul din Londra al Merrill Lynch, banca pe care a preluat-o in septembrie.
Aditional acestor mutari, exista riscul aparitiei unor "spatii gri" la Canary Wharf, deoarece chiriasii subinchiriaza la randul lor spatiul ce nu le este necesar. Desi nu este inca o problema pentru proprietarii Canary Wharf, rata de neocupare a spatiului este in continua crestere - in prezent la mai putin de 4% - si scade implicit valoarea proprietatii. Citigroup, unul dintre chiriasii actuali ai Canary Wharf, cauta sa subinchirieze mai mult de 30.000 de metri patrati.
Acordurile sunt inca blocate la Canary Wharf, insa, cu toate acestea, speculatiile conform carora JPMorgan ar urma sa fie mutat intr-un alt zgarie-nori continua. Londra a fost pentru mult timp un centru financiar international, iar ultimii ani au ajutat la confirmarea valoarii sale, deoarece mari banci de investitii si-au stabilit sau si-au extins aici mari birouri pentru tranzactii imobiliare si operatiuni financiare structurale.
 
 
Isi muta sediile
 
  • Circa 610.000 mp din spatiul pe care il ofera centrul financiar Docklands sunt in pericol de a ramane fara clienti pe fondul scaderii cererii.
  • Cel mai mare semn de intrebare sta atarnat deasupra sediului Lehman Brothers, angajatii ramasi urmand a fi transferati in sediul Nomura, compania care a achizitionat o parte a operatiunilor bancii de investitii.
  • Bank of America, care isi are sediul in Canary Wharf, ia de asemenea in considerare mutarea la sediul din Londra al Merrill Lynch, banca pe care a preluat-o in septembrie.
 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO