Business Internaţional

Carlsberg profita de cererea mare de bere de pe piata rusa

Carlsberg profita de cererea mare de bere de pe piata rusa
20.02.2008, 18:02 28

Carlsberg, unul dintre cele mai mari producatori de bere din Europa, a raportat un profit de 37 de milioane de coroane daneze (4,95 milioane de euro), majorarea profitului fiind alimentata de cresterea vanzarilor de pe piata rusa, scrie Bloomberg. Compania daneza a anuntat o crestere a vanzarilor estimata pentru 2008 de aproximativ 10%, dupa ce a preluat controlul asupra companiei Scottish & Newcastle in parteneriatul cu compania olandeza Heineken. Veniturile companiei inainte de impozitare vor inregistra o crestere de 12%, atingand nivelul de 5,9 miliarde de coroane (791 de milioane de euro). Vanzarile Carlsberg din cel de-al patrulea trimestru al 2007 au crescut cu 5,2%, atingand nivelul de 10,8 miliarde de coroane (1,44 miliarde de euro). Piata berii din Europa de Est a crescut cu 12% anul trecut, cea asiatica cu 8,1%, in timp ce pietele mature din Europa de Vest au scazut cu 2%. Cresterea pietei mondiale a berii va incetini la 3,2% anul acesta, de la 5% in 2007.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO