Business Internaţional

Câţi "W" sunt în SUA? Economia Statelor Unite este din nou în pragul recesiunii

 Câţi "W" sunt în SUA? Economia Statelor Unite este din nou în pragul recesiunii

Autor: Catalina Apostoiu

02.10.2011, 17:43 1227

Economia SUA, cea mai mare la nivel mondial, dă semne de scădere, a declarat Lakshman Achuthan, director la Economic Cycle Research Institute, atrăgând atenţia asupra evoluţiei indicatorilor de bază, potrivit Bloomberg.

"Economia americană se îndreaptă către o nouă recesiune. Principalii indicatori, privitori la serviciile non-financiare, producţie şi exporturi sunt în scădere", a afirmat Achuthan. Eforturile băncii centrale americane de a susţine economia nu au avut un impact semnificativ în sensul reducerii ratei şomajului sau redresării pieţei rezidenţiale, a menţionat el.

"Avem în faţa noastră cel puţin două trimestre în care economia se va deteriora. Dacă credeţi că acestea sunt cele mai precare condiţii economice, nu aţi văzut nimic încă", a declarat Achuthan.

Numărul vocilor care prezic un viitor sumbru economiei mondiale creşte tot mai mult. Printre acestea, banca americană Goldman Sachs a avertizat recent că există riscuri în creştere ca economia mondială să treacă de la "Marea Recesiune" la "Marea Stagnare", scrie the Telegraph.

În general, perioadele de stagnare sunt perioade lungi de creştere redusă de aproximativ 0,5%, inflaţie scăzută, şomaj în urcare, preţuri la locuinţe în stagnare şi randamente scăzute ale acţiunilor, spun economiştii băncii.

Potrivit calculelor acestora, există 40% şanse ca situaţia actuală să se transforme într-o perioadă de stagnare în rândul economiilor dezvoltate.

"Având în vedere aceste riscuri, dacă ţările vor reuşi să evite o 'Mare Stagnare' printr-o accelerare a procesului de redresare ar putea depinde de capacitatea lor de a recâştiga încrederea şi de a implementa reforme care pot impulsiona decisiv creşterea", notează analiştii Goldman Sachs.

Analizând 150 de ani de istorie macroeconomică, economiştii Goldman au descoperit că posibilitatea apariţiei unei perioade de stagnare este mult mai mare după crize financiare.

Din cercetările realizate, Goldman a descoperit că 60% din perioadele de stagnare care au apărut de la sfârşitul anilor 1800 în mai multe ţări, atât dezvoltate, cât şi emergente, s-au înregistrat în perioada de după cel de-al doilea război mondial. Aproximativ 24% din acestea au durat mai mult de un deceniu.

Cea mai lungă perioadă de stagnare s-a înregistrat în India timp de aproape două decenii în anii '30.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO