Mai mult de un sfert din forţa de muncă din Spania şi Grecia nu are un job, în timp ce în Germania există oraşe unde rata şomajului nu depăşeşte 2%, iar la nivelul întregii ţări numărul total al persoanelor angajate atinge 41 milioane, cel mai înalt nivel de la reunificare. Cum se explică?
În 2005, când a început să fie modificată legislaţia muncii, rata şomajului din Germania era de 13%. Acum este de 7%.
Un factor important care a stat la baza acestei performanţe este reducerea drastică a beneficiilor pe care le primeau şomerii. Astfel, guvernul i-a "încurajat" pe aceştia să accepte locuri de muncă plătite mai prost, iar conform reformelor de pe piaţa muncii, companiile au putut angaja temporar personal cu mai puţine clauze privind protecţia împotriva concedierii, scrie The New York Times.
Din acest motiv, "miracolul" de pe piaţa muncii din Germania este privit cu ambivalenţă de către mulţi germani. La performanţă s-a ajuns cu costul renunţării la beneficiile sociale confortabile, pe care mulţi cetăţeni le preţuiau, însă costisitoare pentru stat.
Persoanele au fost nevoite să renunţe la securitatea dată de un venit garantat pe termen lung în cazul în care alegeau să devină şomere.
Astfel, acestea au fost forţate să accepte locuri de muncă pe care nu le doreau. Chiar şi angajaţii bine plătiţi au fost nevoiţi să se mulţumească cu majorări salariale infime.
În Germania sunt opt milioane de persoane care câştigă sub 9,15 euro pe oră, numărul acestora crescând cu 2,3 milioane din 1995, potrivit unui studiu realizat în martie de Institutul pentru Muncă şi Calificare de la Universitatea Duisburg-Essen.
Dintre aceştia, 500.000 sunt elevii, studenţii şi pensionarii care sunt angajaţi part-time pentru un salariu mic. Iar restul, deşi lucrează full-time, 40 de ore pe săptămână, nu câştigă suficient pentru a se întreţine. Mai mult, aproximativ 1,4 milioane de persoane au un salariu de sub cinci euro pe oră.
Conform definiţiei date de OCDE, un salariu lunar mic este cel aferent unui loc de muncă full-time care este sub nivelul sărăciei. Pragul sărăciei stabilit de Biroul Federal de Statistică este de 9,40 euro pe lună.
Oraşul Ingolstadt, care are 128.000 de locuitori, este probabil cel mai bun exemplu referitor la reformele de pe piaţa muncii din Germania. Rata şomajului din Ingolstadt şi din regiunile apropiate este de doar 2,2%, iar în oraşul vecin Eichstatt, şomajul este la cel mai scăzut nivel din ţară, de doar 1,3%.
Schimbările care au dus la ocuparea deplină a forţei de muncă în unele zone din Germania sunt adesea date ca exemplu celorlalte ţări europene.
Însă ocuparea deplină a forţei de muncă şi prosperitatea nu sunt neapărat sinonime, acest lucru fiind evidenţiat de decalajul dintre veniturile populaţiei care se adânceşte tot mai mult. Multe dintre locurile de muncă nu oferă siguranţă.
Ca toate companiile din Germania, firmele din Ingolstadt au prosperat din exporturile către pieţele emergente, şi nu către Europa, dar şi datorită creşterii numărului de consumatori bogaţi din întreaga lume. Divizia Audi din Ingolstadt a producătorului auto Volkswagen, cel mai mare angajator din zonă, vinde acum mai multe maşini de lux în China decât în Germania şi SUA.
Efectele reformelor de pe piaţa muncii sunt imposibil de separat de rezultatele unei bune strategii corporative. "Este greu de spus, pentru că în acelaşi timp economia şi-a revenit", a spus Thomas Sigi, membru în consiliul de conducere al Audi, care se ocupă de resurse umane. El a adăugat că "industria germană s-a pregătit la momentul potrivit pentru pieţele emergente".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
