Business Internaţional

China dă vina pe Coreea de Sud şi Statele Unite pentru noul test balistic nord-coreean

China dă vina pe Coreea de Sud şi Statele Unite pentru...

Autor: Mircea Olteanu

13.02.2017, 13:55 77

Geng Shuang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a declarat că Beijingul dezaprobă testul balistic, care încalcă numeroase rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU.

China este cel mai semnificativ partener comercial al Phenianului, iar preşedintele american Donald Trump a criticat Beijingul, spunând că nu pune suficientă presiune asupra statului nord-coreean.

Pe de altă parte, China se apără afirmând că influenţa sa asupra Phenianului este supraestimată şi sugerează că refuzul Statelor Unite de a negocia direct cu Coreea de Nord reprezintă o piedică în calea procesului de găsire a unei soluţii în cazul acestei crize.

"Cauza principală a problemei nucleare (nord-coreene) este reprezentată de diferendele (Phenianului) cu Statele Unite şi Coreea de Sud", a declarat Geng cu ocazia unei conferinţe de presă.

Oficialul chinez a mai declarat că toate părţile implicate ar trebui să se abţină de la acţiuni provocatoare, adăugând că Beijingul încurajează Seulul şi Washingtonul să dialogheze cu regimul de la Phenian.

Coreea de Nord a anunţat luni că a testat cu succes un nou tip de rachetă balistică cu rază de acţiune medie spre lungă în cursul zilei de duminică, susţinând că a înregistrat un nou progres în programul de armament pe care îl desfăşoară încălcând rezoluţiile ONU. Agenţia de presă nord-coreeană KCNA a anunţat că liderul Kim Jong-un a supravegheat testarea unei rachete Pukguksong-2, un nou tip de armă strategică care poate să transporte inclusiv focoase nucleare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24