Business Internaţional

China îşi deschide larg porţile pentru străini: Ţara oferă intrare fără vize pentru cetăţenii din Franţa, Germania şi Italia

China îşi deschide larg porţile pentru străini: Ţara...

Autor: Raul Peterlin

24.11.2023, 11:31 308

China scuteşte temporar cetăţenii din Franţa, Germania şi Italia de vize, scrie, vineri, Reuters. Republica Populară Chineză ar vrea să revigoreze turismul şi economia, după trei ani de măsuri pandemice.

De la 1 decembrie anul acesta până pe 30 noiembrie 2024, cetăţenii din Franţa, Germania şi Italia care intră în China pentru afaceri, turism, vizitarea rudelor şi prietenilor sau în tranzit pentru cel mult 15 zile nu vor avea nevoie de viză, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

La începutul lunii noiembrie, China şi-a extins politica de tranzit fără vize pentru 54 de ţări, printre care şi Norvegia.

Prin aceste măsuri, China ar vrea să îşi revigoreze economia, încetinită în urma măsurilor impuse în pandemia de COVID-19.

În luna august, Beijingul a eliminat toate măsurile privind testarea COVID-19 pentru călătorii care intră în ţară.

De asemenea, în iulie a reluat intrarea fără viză pentru 15 zile pentru cetăţenii din Singapore şi Brunei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO