Dacă Produsul Intern Brut al Chinei l-a depăşit pe cel al blocului economic UE în 2011, sistemul său bancar nu a urcat pe prima poziţie la nivel mondial pană la sfarşitul anului 2016, relevă o analiză a FT. Situaţia reflectă creşterea sistemului financiar al ţării raportat la PIB-ul acesteia, creştere alimentată de un avans extraordinar al creditării bancare din anul 2008, cand guvernul a lansat stimulente monetare şi fiscale agresive pentru a atenua impactul crizei mondiale.
"Dimensiunea masivă a sistemului bancar al Chinei este mai puţin un aspect pozitiv, cat un semn al unei economii prea dependente de investiţii bazate pe credite, afectate de o alocare ineficientă a resurselor şi supuse unor riscuri enorme de credit", arată Eswar Prasad, economist la Cornell University. Activele băncilor chineze au însumat 33.000 mld. dolari la sfarşitul anului 2016, comparativ cu nivelul de 31.000 mld. dolari al activelor bancare din zona euro şi cel de 16.000 mld. dolari în cazul SUA şi de 7.000 mld. dolari pentru Japonia. Valoarea sistemului bancar chinez este de peste trei ori mai mare decat PIB-ul anual al ţării, comparativ cu raportul de 280% pentru zona euro şi băncile acesteia. Analiştii notează că spre deosebire de ceea ce se întamplă pe pieţele dezvoltate, guvernele locale din China depind masiv de credite bancare pentru finanţarea infrastructurii. Bănci nelistate deţinute de stat joacă un rol central, iar băncile comerciale participă şi ele.
În ultimele săptămani, lideri de top au semnalat că intenţionează să redirecţioneze focusul politicilor dinspre stimulente către controlul riscurilor. Însă măsurile concrete încă lipsesc. Pe langă controlarea creşterii datoriilor în general, economiştii spun că pieţele de capital mai dezvoltate pot ajuta la diversificarea sistemului financiar al Chinei dincolo de bănci. Dependenţa crescută de bănci este în parte rezultatul unei stricte reglementări a emisiunilor de acţiuni şi obligaţiuni.
Pentru partidul comunist chinez însă, un sistem financiar mai diversificat ar însemna o abilitate mai redusă de a controla fluxurile monetare. "Abordarea ambivalentă pe care guvernul chinez o are faţă de pieţele financiare, pe care le vede ca pe un mecanism util de alocare a resurselor, dar pe care nu este dispus să le lasă să opereze liber, cu scopul menţinerii stabilităţii şi controlului, a sporit adesea volatilitatea de pe pieţe", arată Prasad.
