Exceptand perioada imediat urmatoare celui de-al Doilea Razboi Mondial si cea a Marii Inflatii de la inceputul anilor 70, niciodata preturile imobiliare din Statele Unite nu au reusit sa creasca cu peste 50% intr-o perioada de doar 10 ani, scrie The New York Times.
Preturile imobilare nu ar fi putut creste insa atat de mult si intr-o perioada atat de scurta daca nu ar fi existat printre americani convingerea ca piata imobiliara americana nu are cum sa scada.
Daca ar fi existat americani care ar fi fost de parere ca piata imobiliara din Statele Unite ar putea scadea, achizitia unei locuinte
n-ar fi parut pe atat de lipsita de riscuri pe cat era considerata pana recent de majoritatea consumatorilor americani.
Pe piata ar fi aparut mai putine institutii financiare care sa acorde finantare pentru achizitia unei locuinte, ratele ipotecare ar fi fost mult mai mici, iar printre cei creditati nu s-ar fi numarat si persoane neeligibile pentru credite ipotecare, iar in final sistemul bancar din Statele Unite nu ar fi fost dat peste cap de criza creditelor ipotecare. Mai mult decat atat, sistemul financiar la nivel global ar fi avut o mai mare stabilitate decat are in prezent.
Dupa toata aceasta criza a sistemului financiar american, in sfarsit se poate trage o concluzie, si anume ca sistemul de management al riscului din cadrul institutiilor financiare americane se ocupa de cu totul alte riscuri decat cele care au dus la aparitia crizei. In mod cert, investitorii americani ar fi trebuit sa ia in calcul si o posibila rasturnare a pietei imobiliare din Statele Unite, insa se pare ca acestia nici macar nu s-au gandit vreodata ca acest lucru se poate intampla.
Iar problema se pare ca nu este atat de recenta pe cat se credea. Problemele managementului riscului sunt atat de vechi pe cat este notiunea de risc si de management al acestuia.
Elroy Dimson, unul dintre profesorii de management al riscului din cadrul London Business School, defineste managementul riscului ca fiind metoda prin care trebuie sa se gaseasca solutii la o problema care nu a aparut inca.
"Este un mod mai elevat prin care putem spune ca nu stim cu siguranta ce se va intampla, insa putem sti ce sa facem daca intr-adevar se va intampla ceva. Problema este insa ca nu putem gasi solutiile perfecte pentru o situatie care nu s-a intamplat inca", a declarat Dimson.
Totul se bazeaza numai pe scenarii de genul: daca se intampla asta, reactionam asa. Dar, si aici este vorba despre o foarte mare incertitudine, niciodata nu vom sti daca solutia adoptata va inregistra intr-adevar rezultatele scontate decat dupa ce o adoptam", a adaugat el.
Spre exemplu, intre 1954 si 1965, rata inflatiei anuale din Statele Unite a fost de doar 1,4%. Cine si-ar fi imaginat ca pentru urmatorii 15 ani, rata inflatiei va creste cu pana la de cinci ori mai mult decat nivelul anilor anteriori.
Prognozele economice, pentru orice evolutie a pietei financiare si a ansamblurilor sale, nu pot fi astfel facute decat pe termen scurt, cel mult pe termen mediu.
Cu toate ca prognozele pe termen scurt pot parea pentru unii nesemnificative, consecintele unei prognoze pe termen lung, care nu poate fi indeplinita, pot fi catastrofale pentru evolutia unei economii. Managementul riscului ar trebui astfel sa raspunda mai degraba la o intrebare de genul "ce se poate intampla daca evolutia fireasca la care ne asteptam nu apare?".
Astfel, managementul riscului ar trebui mai degraba sa se concentreze mai mult pe consecintele care pot aparea daca solutia adoptata la o problema nu va avea rezultatele scontate.
De cele mai multe ori, consecintele unei decizii pot fi banale, cum ar fi de exemplu sa pleci de acasa, sa nu-ti iei umbrela si sa te prinda ploaia pe strada.
Insa sa mizezi pe faptul ca preturile imobiliare din Statele Unite nu pot decat sa creasca, poti fi sigur ca consecintele unei asemenea decizii nu pot fi decat catastrofale la un moment dat sau altul pentru economia americana.
Presupunerea ca preturile imobiliare nu pot decat creste, este ridicola. Nu poti presupune pentru viitor ca preturile, fie ele si imobiliare, nu pot decat sa creasca.
Luand in calcul si aceasta varianta, ca in viitor preturile pot si sa creasca, si sa scada, managementul riscului ar trebui sa vina cu solutii pentru ambele variante, astfel incat efectul sa fie minimizat in cazul scaderii preturilor, fie maximizat in cazul cresterii acestora.
In concluzie, managementul riscului ar trebui sa inceapa de la premisa ca orice prognoza, indiferent de orizontul de timp si de cat de bine este fundamentata, poate fi gresita. Astfel, in primul rand trebuie luate in considerare consecintele prognozei, fie ca se dovedeste gresita, fie nu, si abia dupa, poate fi adoptata o solutie la problema aparuta.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
