Business Internaţional

Conditiile dure de pe piata creditelor ar putea afecta si Europa de Est

19.02.2008, 21:15 16

Inasprirea conditiilor de creditare ar putea influenta negativ si economiile cu ritm ridicat de dezvoltare din Europa Centrala si de Est, inclusiv Romania, potrivit unor analisti citati de CNBC. Noile state membre ale Uniunii Europene au inregistrat, in ultimii ani, ritmuri de crestere economica de doua ori mai rapide decat statele occidentale, gratie investitorilor straini atrasi de costul redus al fortei de munca. Reticenta bancilor occidentale de a mai acorda imprumuturi si conditiile mai stricte impuse ar putea conduce la reducerea lichiditatilor in centrul si estul Europei, a declarat Agata Urbanska, analist in piete emergente la ING Bank. "Este posibil ca 2008 sa nu fie cel mai bun an pentru zona euro. Nu asteptam o crestere a investitiilor straine directe, intrucat resursele sunt limitate", a spus Urbanska. In conditiile in care incetinirea cresterii economice din Statele Unite nu a afectat inca zona euro, estimarile referitoare la impactul asupra Europei Centrale si de Est sunt dificil de realizat. Aparent, atractivitatea regiunii se mentine, considera analistii citati pe site-ul mentionat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO