Business Internaţional

Coreea de Nord confirmă că a efectuat cel de-al cincilea test nuclear

Coreea de Nord confirmă că a efectuat cel de-al...

Autor: Mircea Olteanu

09.09.2016, 08:32 1233

Coreea de Nord a confirmat efectuarea unui test cu arme nucelare care are avea drept scop să contracareze ceea ce Phenianul consideră ca fiind ostilitatea americană, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Autorităţile nord-coreeene au mai afirmat că focoasele nucelare testate pot fi montate pe rachete balistice.

Coreea de Nord a efectuat vineri cel de-al cincilea şi cel mai puternic test nuclear de până acum, au declarat autorităţile de la Seul după ce seismografele au înregistrat un cutremur de suprafaţă având epicentrul în apropierea instalaţiei nucelare a Phenianului, scrie Reuters online.

Preşedintele sud-coreean Park Geun-hye a declarat despre liderul de la Phenian, Kim Jong UN, că dă dovadă de "nechibzuinţă maniacală" în efortul de obţinere a armelor nucelare, ignorând complet cererile comunităţii internaţionale.

Consiliul Naţional de Securitate al Statelor Unite a comunicat că monitorizează situaţia în coordonare cu partenerii din regiune.

Autorităţile militare sud-coreene au anunţat că amploarea şocului seismic indică o explozie cu o putere estimată de 10 kilotone, acesta fiind cel mai puternic test nucelar efectuat până acum de regimul de la Phenian.

Testul coincide cu aniversarea a 68 de ani de la fondarea Coreei de Nord şi are loc la doar câteva zile după reuniunea liderilor G20 în China.

Phenianul este vizat de un amplu regim de sancţiuni impus de Consiliul de Securitate al ONU după primul test nuclear nord-coreean, care a avut loc în anul 2006.

Agenţiile meteorologice din Statele Unite, Europa şi China au înregistrat cutremurul la ora României 3:30 în dimineaţa zilei de vineri. Institutul american de Geofizica şi agenţiile europene au anunţat că acest cutremur a avut o magnitudine de 5,3 pe scara Richter.

Un oficial guvernamental şi agenţia meteorologică sud-coreeană au indicat că cea mai probabilă cauză a acestui cutremur a fost un test nuclear. La Seul a fost convocată de urgenţă o şedinţă a Consiliului Naţional de Securitate.

"Astazi (vineri n.red), în jurul orei 9:30 dimineaţa (ora României 3:30) am detectat un cutremur artifical cu o magnitudine de 5 grade în zona Punggye-ri din Coreea de Nord şi analizăm dacă a fost vorba de un test nucelar," se afirmă într-un comunicat dat publicităţii de autorităţile militare de la Seul.

Centrul pentru Mişcări Seismice din China a confirmat producerea cutremurului şi faptul că se presupune că ar fi fost cauzat de o explozie. Ministerul chinez al Mediului a început să monitorizeze nivelul radiaţilor la frontiera cu Coreea de Nord, a anunţat televiziunea de stat.

Premierul japonez Shinzo Abe a declarat că efectuarea unui nou test nucelar este o acţiune ce nu poate fi tolerată. Autorităţile de la Tokyo au trimis două aeronave militare pentru a măsura nivelul radiaţiilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24