Business Internaţional

Credit Suisse isi revizuieste in scadere profitul pe 2007

21.03.2008, 21:51 9

Banca elvetiana Credit Suisse a anuntat ca profitul sau pe 2007 a fost mai mic cu 6% decat anuntase initial, dar si ca exista sanse mici sa inregistreze profit in primele trei luni ale acestui an, scrie BBC News. Profitul net al bancii in 2007 a fost revizuit pana la 7,76 miliarde de franci elvetieni (5 miliarde de euro). Oficialii bancii au declarat ca aceasta situatie a fost cauzata de un mic grup de traderi din cadrul bancii care au efectuat investitii neprofitabile si care au raportat eronat valoarea acestora. O ancheta interna a scos la iveala faptul ca investitiile pe pietele americane au pierdut aproximativ 2,86 miliarde de franci (1,82 miliarde de euro) din valoare. Suma este cu peste 200 de milioane de franci mai mare decat estimase banca in luna februarie. "Incidentul este unul de neacceptat si nu reprezinta modul in care Credit Suisse isi desfasoara activitatea", a declarat Brady Dougan, directorul executiv al bancii. Credit Suisse a recunoscut ca masurile de siguranta impotriva unor asemenea evenimente s-au dovedit "ineficiente" si ca va imbunatati sistemul de tranzactionare si supervizare a plasamentelor bancare. Cu toate acestea, oficialii bancii au declarat ca cel mai probabil pentru primul trimestru al 2008, Credit Suisse nu va inregistra profituri. Banca elvetiana a mai anuntat ca cei gasiti vinovati pentru raportarea eronata a valorii investitiilor vor fi concediati, si in cazul descoperirii unor ilegalitati acestia vor fi anchetati si de politie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO