Business Internaţional

Creşterea numărului de cazuri cu coronavirus alimentează fricile cu privire la al doilea val de infecţii în Germania, una dintre ţările-model în combaterea pandemiei

Creşterea numărului de cazuri cu coronavirus...

Autor: Eduard Ivanovici

18.08.2020, 14:29 222

Germania a înregistrat cel mai mare număr de cazuri cu coronavirus în aproape patru luni, alimentând temerile cu privirea la o creştere bruscă a infecţiilor de-a lungul continentului european, potrivit Bloomberg.

Autorităţile au reînceput să aplice o serie de restricţii de circulaţie într-un efort controlare a transmiterii bolii. Între timp, Spania şi Italia au închis cluburile de noapte, iar Grecia a limitat orele pentru baruri şi restaurante.

Guvernele încearcă în mod constant să recupereze pierderile suferite în al doilea trimestru. De asemenea, oficialii din Austria şi Irlanda vor discuta marţi posibilitatea implementării unei noi serii de restricţii, în timp ce Ţările de Jos vor limita din nou adunările majore.

Germania rămâne, însă, principala preocupare de vreme ce autorităţile au raportat 1.693 de cazuri în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr din 25 aprilie încoace.

Cancelarul Angela Merkel a declarat în cadrul unei întâlniri a Uniunii Creştin-Democrate că numărul de infecţii prezintă un motiv de îngrijorare, însă poate fi gestionat. Ministrul sănătăţii Jens Spahn a sugerat weekendul trecut ca adunările sociale să fie limitate, cel puţin pentru o perioadă, la membrii apropiaţi ai familiei.

În al doilea trimestru al anului, economia germană a scăzut cu 10,1%, cel mai mare declin de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, însă bilanţul pentru actual trimestru va prezenta o creştere semnificativă, conform Bundesbank.

Cu toate acestea, până nu va fi disponibilă o „soluţie medicală eficientă, activităţile economice vor rămâne limitate în unele părţi ale sectorului serviciilor interne”, spune banca centrală a Germaniei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO