Business Internaţional

Criza financiara din Ungaria se inteteste din cauza certurilor politice

19.10.2008, 17:00 14

In cadrul unei sedinte de urgenta, convocata de primul-ministru Ferenc Gyurcsany, guvernul si banca centrala au anuntat ca o masura de prima necesitate reducerea deficitului bugetar mai rapid decat planuisera anterior pentru a stabiliza pietele financiare. In acelasi timp, opozitia, ce detine o cota de popularitate mai ridicata decat actualul partid de la guvernare, Partidul Socialist, a optat pentru o reducere a nivelului taxelor si impozitelor pentru a antrena cresterea, scrie Bloomberg.

Criza financiara globala ataca pietele emergente mai vulnerabile pe fondul incercarilor investitorilor de a scapa de activele riscante, pe care le arunca in tari in tranzitie intr-o incercare de a se pune la adapost.
Actiunile companiilor maghiare, obligatiunile si nu in ultimul rand moneda nationala au pierdut teren saptamana trecuta. In aceeasi saptamana neagra, agentiile de rating Fitch si Standard&Poor's au redus ratingul de tara al Ungariei, iar guvernul s-a vazut nevoit sa reduca previziunile de crestere pentru anul viitor.
"Investitorii nu mai sunt aceiasi amatori de risc din urma cu putin timp", este de parere Andras Simor, presedintele Bancii Nationale din Ungaria. "Orice reducere a nivelului taxelor trebuie urmata de o reducere sustinuta a nivelului consumului."
Reducerea deficitului bugetar este "cel mai important obiectiv" al partidului aflat la guvernare, afirma ministrul finantelor Janos Veres.
Cel mai pesimist scenariu prezinta un dezechilibrul bugetar ce se va ridica anul acesta la 3,4% din PIB, iar guvernul poate incerca sa "lucreze" la o reducere a acestei valori, conform celor declarate de Gyurcsany.
Guvernul a redus tinta de anul acesta pentru deficitul bugetar de la 3,8 la 3,4%, iar pentru 2009 a fost aplicata aceeasi metoda, tinta devenind 2,9% de la 3,2 cat fusese estimata anterior.
Nivelul ridicat al volumului creditelor in valuta contractate de consumatori si de companiile maghiare, prespectivele pesimiste de crestere si deficitul bugetar mai ridicat decat in orice alta tara din regiune fac economia Ungariei una vulnerabila in fata crizei, cred analistii.
Agentia de rating Fitch a redus vineri ratingul de tara al Ungariei dupa ce in cursul aceleiasi saptamani, pe 15 octombrie, Standard&Poor's a expus posibilitatea reducerii acestuia, pe fondul "unor costuri financiare puternic mai ridicate si al accesului redus pe pietele internationale" pentru bancile locale.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO