Business Internaţional

Cursa pentru doze de vaccin continuă: Comisia Europeană şi-a exercitat opţiunea de a cumpăra încă 80 de milioane de doze de vaccin produs de Moderna

Cursa pentru doze de vaccin continuă: Comisia Europeană...

Autor: Gabriel Pecheanu

18.12.2020, 15:53 38

Comisia Europeană şi-a exercitat opţiunea de a cumpăra încă 80 de milioane de doze de vaccin mRNA-1273 pentru statele membre ale UE, ajungând la un total de 160 de milioane de doze de vaccin produse de Moderna.

„Apreciem încrederea pe care Comisia Europeană o arată faţă de compania Moderna şi vaccinul mRNA-1273, candidatul împotriva COVID-19, dovada fiind acest acord de creştere a cantităţii. Pe măsură ce ne concentrăm atenţia pentru a ne pregăti de livrarea vaccinului, în aşteptarea unei opinii favorabile din partea EMA şi a altor autorităţi de reglementare, rămânem la fel de hotărâţi ca şi până acum să lucrăm cu guvernele şi cu partenerii la nivel mondial, în gestionarea acestei pandemii”, a declarat Stéphane Bancel, Chief Executive Officer al Moderna.

Moderna şi-a actualizat ghidul de operare pentru distribuţia mRNA-1273 pentru a include transportul local în condiţii controlate în stare lichidă la 2-8°C (36° până la 46°F). Această actualizare uşurează activitatea logistică de transportare a vaccinului în locaţii mai îndepărtate şi asigură reducerea barierelor în calea vaccinării. Aşa cum s-a anunţat anterior, mRNA-1273 rămâne stabil la temperaturi standard, în cadrul unităţilor frigorifice, de la 2° la 8°C (36° la 46°F) timp de 30 de zile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO