Business Internaţional

Daca istoria se repeta, atunci economia SUA e in recesiune

Daca istoria se repeta, atunci economia SUA e in recesiune
17.03.2008, 21:03 27

Daca istoria reprezinta intr-adevar un ghid de incredere, in acest moment recesiunea economiei americane este inevitabila, scrie International Herald Tribune.
Un raport al autoritatilor de la Washington, dat publicitatii la inceputul lunii martie, arata o scadere drastica a ratei angajarilor pe piata americana, iar - din anii '70 pana acum - de cate ori a avut loc un asemenea declin, el a fost urmat intotdeauna de recesiune.
Iar daca vremurile bune chiar s-au incheiat, este de mentionat faptul ca perioada de expansiune economica a fost mult mai slaba decat precedentele. Si asta in masura in care castigurile ajustate la inflatie ale majoritatii americanilor nu depasesc nivelul din 1999, anul de dinaintea precedentului declin economic. Din 1960, momentul in care au debutat statisticile efectuate de agentia americana Census Bureau, o perioada de expansiune economica nu s-a incheiat niciodata fara ca veniturile americanilor sa ajunga la un nou nivel record.
Luni de zile, strategii financiari si economistii au previzionat - si au sperat - ca politica agresiva a Fed in ceea ce priveste dobanda de politica monetara va ajuta economia sa-si continue tendinta ascendenta, in ciuda declinului semnificativ al pietei imobiliare. Insa, aceasta posibilitate pare sa se fi diminuat puternic odata cu publicarea raportului autoritatilor americane.
Imediat dupa ce statisticile au fost facute publice, economistii de la JP Morgan - care anterior estimau o continuare a cresterii economice a Statelor Unite - s-au intors la 180 de grade, declarand ca recesiunea a inceput inca de la inceputul acestui an. Iar un asemenea punct de vedere pare sa aiba destul de multi adepti.
"Intrebarea care s-a pus dintotdeauna a fost: se poate baza economia doar pe propriile sale resurse", a declarat Ethan Harris, economistul-sef al Lehman Brothers. Avand in vedere nivelul ratei angajarii "cel mai probabil ne aflam deja in recesiune", a adaugat el.
Pana si principalul element aparent pozitiv adus de acest raport s-a dovedit, in cele din urma, a fi un simplu miraj. Rata somajului a coborat la 4,8%, fata de 4,9% cat se inregistra in prima luna a anului, dar asta doar datorita faptului ca din ce in ce mai multi oameni au renuntat la a-si mai cauta un loc de munca, nemaifiind astfel luati in calcul de catre autoritati.
Numarul oficial al somerilor a urcat in 2007 cu 500.000 de persoane, in timp ce numarul total al celor aflati in afara fortei de munca - fie ca acestia se afla sau nu in cautarea unui loc de munca - a crescut cu 1,3 milioane.
Numarul americanilor angajati a urcat cu 100.000 de persoane, insa nici acest element nu poate fi considerat unul pozitiv in conditiile in care peste 600.000 de americani lucreaza part-time din cauza faptului ca nu si-au putut gasi un loc de munca cu norma intreaga.
O mare parte a stimulilor economici anuntati de administratia americana si-ar putea face insa efectul in urmatoarele luni, spun unii analisti, ceea ce lasa deschisa posibilitatea ca Statele Unite sa evite recesiunea. Si asta daca avem in vedere faptul ca autoritatile au reactionat relativ bine in fata actualei incetiniri a ritmului de crestere economica, in comparatie cu precedentele situatii de acest gen. Din septembrie 2007 pana acum, Fed a redus dobanda de referinta de cinci ori, insa o asemenea masura necesita o perioada de cel putin sase luni pentru a-si face simtit efectul.
Oicialii de la Casa Alba au declarat in nenumarate randuri ca Statele Unite au capacitatea de a evita recesiunea economica, insa odata cu raportul privind rata angajarilor atitudinea acestora a devenit mai nuantata. Intrebat daca economia americana mai poate evita declinul, Edward Lazear, consilierul pe probleme economice al presedintelui Bush, a evitat un raspuns clar, multumindu-se la a declara ca "SUA nu se afla inca in recesiune".
Administratia prezidentiala se asteapta la o incetinire a ritmului de cresetere economica in acest trimestru, estimand insa o revenire incepand cu vara lui 2008. "Este evident ca suntem ingrijorati de evolutia economiei", a adaugat Lazear, exprimandu-si in acelasi timp speranta ca "ritmul de crestere va reveni la normal si va reveni cat mai curand."
Mai mult, Lazear spune ca nu este foarte clar in ce masura economia americana se afla sau nu in recesiune pana cand Biroul National de Cercetare Economica - un grup de economisti de la Cambridge University din Massachusetts - nu va face un anunt oficial. Pana acum membrii biroului au declarat ca este prea devreme pentru a face o astfel de afirmatie. Institutia defineste recesiunea ca fiind un declin prelungit al activitatii economice care are capacitatea de a afecta semnificativ veniturile indivizilor, rata angajarii, segmentul de retail si productia industriala.
"Data fiind aceasta definitie, comitetul nu poate anunta o recesiune decat dupa o perioada relativ lunga de desfasurare a acesteia", spune Christina Romer, economist la Universitatea din California. De exemplu, biroul nu a anuntat incheierea precedentei recesiuni - care a avut loc la sfarsitul lui noiembrie 2001 - decat dupa un an si jumatate de la aceasta data.
Robert Gordon, economist la Northwestern University, spune ca orice anunt privind debutul unei noi recesiuni nu poate avea loc mai devreme de sfarsitul lui 2008.
Ultimele perioade de recesiune economica au adus in mod inevitabil un declin al veniturilor angajatilor. In acest moment insa o situatie similara ar fi foarte greu de suportat pentru americani, avand in vedere ca in ultimii ani - in ciuda bunastarii economice - veniturile acestora nu au inregistrat decat o crestere modesta.
O asemenea situatie este doar partial inteleasa de economisti, printre motivele existentei sale numarandu-se modificarile tehnologice si globalizarea schimburilor comerciale. Salariul mediu anual a fost in 2006 48.201 dolari, in scadere fata de nivelul de 49.244 inregistrat in 1999, arata statisticile Census Bureau. Iar in aceste conditii, americanii va trebui sa mai astepte cel putin un deceniu pana sa obtina o crestere salariala reala.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO