Business Internaţional

Daniel Daianu: Salvarea Bear Stearns, samanta viitoarei crize

12.05.2008, 18:12 14

Istoria crizelor financiare internationale care au originat in SUA arata ca folosirea "banilor ieftini" de catre banca centrala a SUA (Fed), pentru a evita un colaps financiar mondial, nu face decat sa puna bazele viitoarei crize economice.
"Recenta criza financiara ne obliga sa reflectam asupra unor politici care s-au practicat si se practica la nivel mondial. Politica 'banilor ieftini', alaturi de masivul esec de reglementare a pietelor financiare, au cauzat ceea ce putem denumi printr-un eufemism 'Marea Turbulenta' internationala", a declarat europarlamentarul Daniel Daianu intr-o conferinta cu ocazia publicarii studiului "Why is financial crysis occuring? How to respond to it?" (De ce apar crizele financiare? Cum le raspundem?). Studiul a fost realizat de Daniel Daianu si de Laurian Lungu, de la Cardiff Business School.
Un exemplu recent de folosire a "banilor ieftini" a fost salvarea bancii de investitii Bear Stearns de catre Fed prin furnizarea de lichiditate in valoare de 30 de miliarde de dolari catre JP Morgan, pentru achizitia titlurilor Bear Stearns, potrivit lui Daianu.
Pierderile care ar fi fost generate de aceste titluri au fost asumate pana la valoarea de 1 miliard de dolari de catre JP Morgan, iar Fed si-a asumat integral riscul mai departe.
"Privind in trecut, folosirea "banilor ieftini" a pus samanta pentru viitoarea criza. Cu toate acestea, daca Fed ar fi lasat Bear Stearns sa cada, acest lucru ar fi produs efecte indezirabile asupra intregului sistem financiar", a continuat Daianu.
In urma cu zece ani, cand a avut loc colapsul fondului de hedging Long Term Capital Management, Fed a participat la strangerea unui pachet de fonduri salvatoare in valoare de 3,5 miliarde de euro pentru a evita amenintarea unui colaps al sistemului financiar global.
Criza Penn Central din 1970, cand una dintre cele mai mari companii de transport din Statele Unite ale Americii a dat faliment, a impins Fed sa deschida atunci, ca si acum, "fereastra banilor ieftini", de teama efectelor care ar fi putut afecta intregul sistem bancar.
"Marea problema este ca nu se plateste pentru riscurile asumate. Banca comerciala isi asuma riscul unor credite neperformante, al securitizarii activelor, dar nu plateste atunci cand sistemul intra in criza, pentru ca stie ca acolo sus exista o banca centrala care o va ajuta", a afirmat Laurian Lungu de la Cardiff Business School.
Multi analisti economici critica si astazi decizia Fed de a salva Bear Stearns, insa mare parte dintre acestia sunt de acord cu faptul ca banca centrala americana a evitat astfel un "haos" in pietele financiare.
Alaturi de stigmatul banilor ieftini, Bear Stearns poarta si primele semne ale crizei financiare internationale. Potrivit studiului, intrarea in dificultate a fondurilor de hedging din cadrul Bear Stearns a fost prima manifestare a recentei crizei financiare, care va continua si in 2008 si posibil chiar si in 2009.
Produsele derivate complexe, care au atins un grad foarte ridicat de opacitate, alaturi de "sistemul bancar din umbra" au fost principalii factori care au declansat criza creditelor, dupa cum arata studiul.
Sistemul bancar din umbra s-a nascut prin extinderea marilor banci in zone care nu sunt supuse reglementarilor si nici supravegherii. Acest lucru a facilitat crearea de instrumente financiare derivate complexe. Astfel, marile corporatii bancare au incercat sa diminueze riscul intern prin raspandirea lui in sistemul global.
Ieftinirea creditelor a impins bancile spre securitizarea imprumuturilor, un alt factor care a dus la declansarea crizei financiare. Mai exact, bancile si-au vandut riscul creditarii grupurilor de investitii, fie prin vanzari directe ale imprumuturilor, fie prin impachetarea imprumuturilor sub forma obligatiunilor. In mod ironic, inovatia financiara, in trecut motorul de dezvoltare a sistemului, a devenit principalul inamic al acestuia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO