Business Internaţional

Din cauza crizei din zona euro, băncile nordice nu mai fac faţă valului de clienţi străini, care fug chiar şi de Germania

Din cauza crizei din zona euro, băncile nordice nu mai fac faţă valului de clienţi străini, care fug chiar şi de Germania

Autor: Radu Bostan

26.09.2012, 00:08 1680

Deoarece nu au încredere în băncile din sudul Europei investitorii îşi mută capitalul în băncile din Germania şi Franţa, pe care le consideră mai sigure, iar cei care se tem că-şi vor pierde economiile din cauza crizei din zona euro îşi duc banii şi mai la nord, la băncile scandinave. Acestea se văd nevoite să devină mai selective pentru a face faţă valului de clienţi noi, scrie Wall Street Journal.

După ce în urmă cu două decenii au trecut printr-o criză devastatoare, băncile nordice se văd într-un rol nou, cel de refugiu pentru economiile şi investiţiile celor speriaţi de zona euro. Spre exemplu, banca suedeză Nordea primeşte şi 50 de cereri pe zi de la cetăţeni străini care vor să-şi deschidă conturi, faţă de una sau două cereri pe lună în trecut. "Vorbim aici despre investitori mari, unii dintre cei mai bogaţi oameni din Europa", a spus Torsten Osten­sen, şeful operaţiunilor Nordea în Norvegia. Cererile au început să vină în număr mare anul trecut, în special din partea unor investitori germani, dar în ultima vreme şi clienţi din Spania şi Italia s-au arătat interesaţi, a adăugat el.

Nu trebuie să fie de mirare că germanii îşi transferă depozitele din propria ţară. Dintre băncile europene, cele germane au cea mai mare expunere la Spania, de 139,9 mil. dolari, potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale, datorită investiţiilor masive în instituţii financiare, piaţa imobiliară şi în alte sectoare ale economiei spaniole, îngenuncheată de criză.

"Expunerea substanţială a băncilor germane la ţările cu cele mai mari probleme din zona euro, în special Italia şi Spania, combinată cu capacitatea limitată a acestora de a absorbi pier­derile şi cu profiturile struc­tural slabe, le-ar face vulnerabile la agra­varea crizei", apre­ciază analiştii agenţiei de rating Moody's, după deci­zia din iulie de a re­trograda pers­pectiva calificativului Germa­niei, cea mai mare eco­nomie euro­peană, de la "stabil" la "negativ".

Banii străinilor ţin băncile nordice departe de pieţele de capital

În schimb, creşterea depozitelor a ajutat băncile nordice să-şi reducă dependenţa de finanţarea de pe capricioasele pieţe de capital şi astfel să limiteze riscurile în contextul nesiguranţei generale din Europa. La banca norvegiană DNB, raportul dintre depozite şi credite a crescut cu 11,4 puncte procentuale, la 65,3%, în al doilea trimestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, depozitele clienţilor străini au crescut "substanţial", a spus Bjorn Erik Naess, directorul financiar al băncii.

Produsele de economisire oferite de băn­cile nordice au înre­gistrat şi ele o creştere semnificativă, mai ales datorită banilor veniţi din partea clienţilor din zona euro. Va­loarea activelor admi­nistrate de fondurile cu rentă fixă ale Nordea în Suedia s-a dublat într-un an, atingând 515 mil. euro în iunie. Activele produselor similare administrate în Norvegia de bancă au urcat de la 424 mil. euro la 1,54 mld. euro în aceeaşi perioadă.

"Suedia şi Norvegia sunt insule de siguranţă, în vreme ce restul lumii se îneacă oarecum în datorii", a spus Constantin Bolz, analist al UBS Wealth Management.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO