Business Internaţional

Donald Trump susţine că nu a menţionat deloc Israelul în conversaţiile cu oficiali ruşi

Donald Trump susţine că nu a menţionat deloc Israelul...

Autor: Mihai Draghici

22.05.2017, 18:27 68

Donald Trump a avut luni o întrevedere privată cu Benjamin Netanyahu, în timpul vizitei oficiale efectuate în Israel. La sfârşitul întâlnirii, Trump a afirmat că "nu a menţionat niciodată cuvântul sau numele Israel" în conversaţia cu oficiali ruşi. "Deci, avem încă o ştire greşită", a argumentat preşedintele SUA.

Criticii lui Donald Trump nu au acuzat deloc că acesta ar fi menţionat Israelul, spunând doar că a dezvăluit informaţii despre combaterea terorismului furnizate de statul evreu.

Israelul va efectua o evaluare pentru a stabili ce informaţii sensibile pot fi furnizate Statelor Unite în contextul în care preşedintele Donald Trump este acuzat că ar fi transmis Rusiei date sensibile despre operaţiuni antiteroriste, afirmă surse citate de presa israeliană. Un oficial din cadrul serviciilor de informaţii israeliene a declarat pentru cotidianul Yedioth Ahronoth că agenţiile secrete israeliene nu vor mai putea furniza date ultrasensibile Washingtonului până când nu vor avea certitudinea că vor fi protejate.

Donald Trump este acuzat că a dezvăluit informaţii clasificate în cursul întrevederii pe care a avut-o de curând cu Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, şi cu ambasadorul rus Serghei Kislyak. Numeroşi membri ai Congresului, inclusiv republicani, îi cer preşedintelui SUA, Donald Trump, să ofere explicaţii pentru informaţiile clasificate transmise Rusiei, care, potrivit unor surse citate de cotidianul The New York Times, ar fi fost primite din partea Israelului. Informaţiile clasificate dezvăluite de preşedintele SUA, Donald Trump, oficialilor ruşi proveneau de la un agent israelian catalogat de oficiali americani drept cea mai valoroasă sursă externă pentru informaţii despre reţeaua teroristă Stat Islamic, relatează cotidianul The Wall Street Journal. Potrivit unor oficiali din cadrul serviciilor secrete americane, sursa israeliană oferă informaţii foarte valoroase despre tentativele reţelei teroriste Stat Islamic de a aduce substanţe explozive la bordul avioanelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO