Domeniul de actiune a intreprinzatorilor italieni trebuie sa se schimbe din zona productiei catre cea a serviciilor, pentru a ramane competitive la nivel global. O asemenea redirectionare presupune canalizarea investitiilor catre alte sectoare si inlaturarea obstacolelor precum costurile ridicate la energie si infrastructura deficitara.
China este cheia
Cand DeLonghi, producatorul italian de electrocasnice, a cumparat producatorul britanic Kenwood, achizitia a avut mai putin de-a face cu cresterea cotei de piata in Marea Britanie, principalul interes situandu-se mai mult in zona Chinei si a supravietuirii corporatiste.
Kenwood detinea in acel moment o fabrica in China, si era pe punctul sa incheie operatiunile productive din Marea Britanie, urmand exemplul mai multor companii britanice. "Asta ne-a salvat doi ani pe care i-am fi petrecut stabilindu-ne in China. Am fi supravietuit si fara China, dar ar fi fost mult mai dificil", spune Giuseppe DeLonghi, fondatorul si presedintele grupului italian. Anul trecut, compania sa a obtinut profituri de doar 22 milioane de euro, din vanzari de 1,3 miliarde de euro. "China este cheia viitorului nostru, din punctul de vedere al pietei si capacitatii de productie", adauga italianul.
De atunci, DeLonghi a mai construit o fabrica in China. In ultimul an, a redus numarul muncitorilor, a crescut numarul posturilor rezervate muncitorilor calificati si a anuntat ca va inchide una sau doua din cele sapte fabrici detinute in Italia in urmatorii ani.
"Facem acum ce au facut americanii cu douazeci de ani in urma, si englezii acum zece ani", spune DeLonghi, precizand ca peste doi ani doua treimi din productie va proveni din China.
DeLonghi este una dintre cele mai inovatoare companii din Italia, insa multi economisti, oameni de afaceri si bancheri isi exprima ingrijorarea referitor la capacitatea firmelor mici si mijlocii, care se constituie in adevaratul motor al economiei, de a supravietui. A sasea economie din lume, recent depasita in clasament de China, pare amenintata de slabiciuni structurale care ar putea face ca de-industrializarea sa fie mai dureroasa decat in Statele Unite sau Marea Britanie. Mai mult, daca intreprinzatorii si liderii de opinie din cercurile guvernamentale nu vor reusi sa corecteze aceste lipsuri in urmatorii cativa ani, Italia ar putea plonja intr-un declin economic.
Devalorizarea ca un drog
Provocarea adaptarii vizeaza atat companiile mici cat si pe cele de mari dimensiuni. Schimbarea de generatii de la Fiat, subliniata de decesul recent al lui Umberto Agnelli (inlocuit de Luca Cordero di Montezemolo, presedintele Ferrari), reprezinta doar primul pas in schimbarea la fata a concernului italian. Fiat a trecut prin numeroase crize in ultimii treizeci de ani, datorate in principal cresterii concurentei globale. Analistii se tem ca lipsa sa de competitivitate este agravata de dimensiunile sale mici, comparativ cu principalii sai concurenti.
Este evident ca Italia va fi fortata sa-si accentueze eforturile de de-industrializare. Circa 30% din forta de munca totala se situeaza in sectorul industrial, de doua ori mai mult fata de ponderea detinuta de acest segment in Statele Unite sau Marea Britanie. Problema reorientarii economice este cu doua taisuri: pe de o parte, investitiile trebuie redirectionate spre domeniul serviciilor si a unitatilor de productie de importanta majora pentru economia italiana, si pe de alta parte guvernul trebuie sa-si faca datoria indepartand obstacolele cu care se confrunta in prezent companiile care incearca o asemenea transformare. Franco Tato, fostul presedinte al celui mai important grup energetic italian, Enel, este de parere ca "sistemul actual nu functioneaza, si sunt putine indicii ca aceasta situatie se va remedia in curand... nu ne-am de-industrializat suficient, si exista prea mult protectionalism".
Totusi, peisajul concurential devine din ce in ce mai dur pentru firmele italiene. Pentru a castiga teren in fata competitorilor, guvernul italian s-a bazat pe devalorizarea monedei, care le-a asigurat un nivel competitiv al preturilor si a mascat nivelul redus al cheltuielilor alocate activitatilor de cercetare si dezvoltare. "Devalorizarile erau ca un drog", a declarat un influent bancher pentru Financial Times, fara a-si dezvalui identitatea. In consecinta, Italia nu a reusit sa se de-industrializeze la timp si sa dezvolte companii puternice in domeniul serviciilor, inainte de momentul in care India si China au inceput sa reprezinte o varianta mult mai viabila din punctul de vedere al costurilor de productie.
O data cu adoptarea monedei europene in 1999, Italia nu a mai putut sa-si devalorizeze moneda dupa nevoi, iar lipsa reformelor structurale a devenit tot mai vizibila.
In plus, multe companii se confrunta cu problema inlocuirii generatiilor, deoarece majoritatea fondatorilor numelor italiene de prestigiu se afla aproape de varsta pensionarii. De multe ori urmasii lor nu sunt interesati sa se implice in afaceri, sau nu au abilitatile necesare- ceea ce bancherii numesc "sindromul fiului prostanac". Ca rezultat, multe afaceri de familie sunt vandute sau inchise, iar profiturile generate emigreaza in conturi din Elvetia, Luxemburg sau alte paradisuri fiscale. Amnistia fiscala oferita acum trei ani de guvernul Berlusconi pentru repatrierea sumelor plasate in strainatate a adus in Italia fonduri totale de peste 80 miliarde euro.
Batalia pentru Corriere della Sera
Vantul schimbarii scutura deja unele dintre cele mai importante companii italiene. Familia Agnelli devine mai flexibila in deciziile legate de Fiat, dupa ani intregi de pierderi. O revolta a actionarilor la puternica banca de investitii Mediobanca a dus la plecarea machiavelicului director Vincenzo Maranghi. Dupa exemplul Parmalat, mai multe companii isi amelioreaza standardele de audit si angajeaza directori independenti.
In urmatoarele saptamani o alta batalie se anunta in sala de consiliu de la RCS Mediagroup, care detine cel mai influent ziar italian, Corriere della Sera. Pe de o parte se afla octogenarul Cesare Romiti, fostul presedinte de fier de la Fiat care controleaza 9% din actiunile RCS si Maurizio, fiul sau aflat la conducerea companiei. De cealalta parte a baricadei se afla mai multe institutii cu interese la RCS, printre care Fiat,Mediobanca si Banca Intesa, toate satule de lipsa de eficienta a managementului practicat de Romiti.
Daca actionarii vor reusi sa scoata compania de sub controlul celor doi Romiti, aceasta manevra va reprezenta o dovada despre cat de serios trateaza liderii comunitatii italiene de afaceri necesitatea de modernizare a modului in care isi conduc companiile.
Intr-o tara in care mass-media este dominata de interesele de afaceri, predominant (dar nu exclusiv) ale primului ministru Silvio Berlusconi, batalia pentru RCS ar putea decide, daca nu rezultatul viitoarelor alegeri, macar calitatea acoperirii acestora in media.
Printre obstacolele pe care intreprinzatorii si guvernul trebuie sa le depaseasca:
* Infrastructura deficitara, simbolizata de un proiect vechi de 40 de ani si inca neterminat, de constructie a unei autostrazi intre Palermo si Messina
* Prea multe companii mici sub-capitalizate care de cele mai multe ori supravietuiesc numai apeland la munca la negru si evaziune fiscala.
* Costuri energetice cu pana la 30% mai mari fata de restul tarilor europene, cauzate de lipsa investitiilor si nivelul exagerat de fiscalitate
* Lideri de companii aflati la varsta a treia, depasiti de tehnicile moderne de afaceri si lipsa unor mostenitori ambitiosi si capabili care sa preia conducerea
* O clasa politica si guverne regionale corupte sau ineficiente, caracterizate prin nepotism, cerere de mita si favoruri
* Un sistem de justitie lent, care blocheaza companiile in litigii care s-ar solutiona mai rapid in alte tari
* Sistem rigid de invatamant universitar, care stimuleaza tinerii cei mai capabili sa emigreze in alte tari pentru a-si gasi un serviciu bun dupa absolvire
* Putine companii multinationale isi fac simtita prezenta, prea putine pentru a reprezenta un catalist eficient pentru cercetare si pentru revigorarea mediului de afaceri
* Nivel redus al cheltuielor de cercetare si dezvoltare, de circa 1% din produsul intern brut, adica jumatate din cel alocat acestor activitati de statele Uniunii Europene, si putin peste o treime din nivelul celor inregistrate in Statele Unite
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
