Business Internaţional

Economia bulgara va creste cu numai 1% anul acesta

18.03.2009, 14:33 11

Economia Bulgariei se va extinde cu doar un procent anul acesta, existand un risc ridicat ca respectiva crestere sa fie chiar mai mica, potrivit unui raport emis de Fondul Monetar International (FMI), scrie Dnevnik.

In scenariul pesimist, economia bulgara se va afla in recesiune pana la sfarsitul lui 2010, PIB-ul real fiind afectat de o contractie de 3 procente anul acesta si un procent in 2010.
Economia Bulgariei a inregistrat o crestere de 6 procente in 2008, majoritatea analistilor prognozand o extindere modesta pentru 2009. Guvernul de la Sofia va fi nevoit sa tina in frau cheltuielile publice pentru a atinge tinta de excedent bugetar fixata la doua procente din PIB. Potrivit FMI insa, Bulgaria nu va putea realiza tinta stabilita si va inregistra un excedent bugetar de cel mult 1,4 procente din PIB, poate chiar un deficit.
O masura suplimentara de contracarare a crizei economice ar fi restrictionarea cresterii salariilor sau majorarea productivitatii muncii, in conditiile in care amplificarea decalajului intre cei doi indicatori a redus puternic competitivitatea Bulgariei.
Bancile straine au restrictionat fluxurile de capital catre subsidiarele din Bulgaria, cu toate ca acestea dispuneau de capital suficient, iar sistemul bancar era pregatit pentru a depasi declinul economic. Bancile au raportat profituri generoase pana in prezent, insa diminuarea resurselor financiare ar putea deteriora performantele acestora, potrivit FMI.
Organizatia internationala a apreciat pozitiv demersurile bancii centrale bulgare de a acorda lichiditati suplimentare bancilor locale, in conditiile in care una dintre principalele provocari pentru Bulgaria este protejarea credibilitatii monedei nationale, leva.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO