Business Internaţional

Economia SUA creste cu 2,5% in T2

31.07.2006, 17:49 16

Produsul intern brut (PIB) al Statelor Unite a crescut cu 2,5% in trimestrul doi (T2), in comparatie cu avansul de 5,6% inregistrat in primul trimestru.
Chiar daca oficialii americani se asteptau la incetinirea cresterii economice, totusi, cifrele inregistrate pana acum i-au luat prin surprindere, scrie BBC News.
Dolarul american s-a depreciat fata de principalele monede, iar analistii au revizuit prognoza anuala pentru cresterea economica a Statelor Unite. Banca centrala a SUA (Fed) prevede o crestere economica a Statelor Unite de 3,5% in acest an, fata de 3,2% in 2005.
Shaun Osborne, analist in cadrul Scotia Capital, a declarat ca raportul financiar prezentat de Ministerul Comertului "va sustine parerile potrivit carora economia Statelor Unite va merge pe o panta descendenta in a doua jumatate a anului 2006 si inceputul anului 2007".
Unul dintre principalii factori pentru aceasta regresiune economica este scaderea potentialului consumatorilor. Analistii sunt de parere ca Fed va pune capat politicii de crestere a dobanzii, in pofida presiunilor exercitate de costurile mari ale energiei.
Banca centrala a Statelor Unite a majorat rata dobanzii de 17 ori, pana la 5,25%, cel mai mare nivel inregistrat in mai mult de cinci ani.
"Problema cu care se confrunta pietele financiare este daca banca va prelua din nou controlul", a declarat David Resler, economist in cadrul Nomura Securities. "Raspunsul depinde de puterea de cumparare a consumatorilor, care a scazut foarte mult", a mai adaugat el. "Banca nu poate realiza prea multe in luna august", a spus Resler.
Principalii indici bursieri au crescut la bursa din New York, deoarece investitorii sunt de parere ca ratele dobanzilor nu vor mai creste. Temerile ca dobanzi mai mari ar duce la scaderea profiturilor companiilor au avut ca rezultat vanzari masive de actiuni luna trecuta.
Temerile nu au disparut inca, iar raportul asupra cresterii PIB arata ca se iau masuri pentru tinerea sub control a inflatiei.
Conform datelor oficiale, preturile, exceptand produsele alimentare si energia, au crescut cu 2,9% in trimestrul doi, in crestere fata de valoarea de 2,1% in primul trimestru.
Un raport al Ministerului Muncii a aratat ca a devenit tot mai greu pentru angajatori sa contracteze si sa-si pastreze angajatii, acesta fiind un alt factor ce contribuie la cresterea inflatiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO