Business Internaţional

Economia Turciei turează motoarele la maximum: creştere de 8,2% în T3

Economia Turciei turează motoarele la maximum: creştere de 8,2% în T3

Autor: Alexandru Matei

12.12.2011, 11:45 241

Economia Turciei a crescut cu o rată peste aşteptări de 8,2% în trimestrul trei comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care încercările băncii centrale de a limita creditarea au eşuat, scrie Bloomberg.

Creşterea a încetinit de la 8,8% în trimestrul doi, conform biroului de statistică de la Ankara. Avansul din trimestrul trei era estimat la 6,3%, conform unui sondaj al Bloomberg. "Economia turcă continuă să înregistreze creşteri de tip asiatic", a declarat Tim Ash, directorul departamentului de research pentru pieţe emergente în cadrul Royal Bank of Scotland. "Există puţine dovezi că măsurile luate de banca centrală şi de guvern pot încetini creşterea".

Încetinirea economică ar putea fi adusă de recesiunea ce ameninţă Europa, destinaţia a jumătate din exporturile Turciei. Până acum, producţia industrială a rămas puternică, avansând cu un procent anual de 6,5% în trimestrul trei, comparativ cu 7% în cele trei luni anterioare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO