Business Internaţional

Economiile estice, in frunte cu Ungaria, au avut un sfarsit de an de cosmar

11.03.2009, 17:16 16

Economiile Ungariei, Cehiei si Estoniei au avut evolutii sub previziuni in ultimele luni ale lui 2008, cele trei tari revizuindu-si in jos datele privind evolutia economica.

Economia Ungariei s-a contractat cu 2,3% in ultimul trimestru al lui 2008 comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Noile cifre vin sa confirme ca statul a intrat in recesiune, in principal pe fondul scaderii cererii de export din zona euro, principala piata de comercializare a produselor din statele ex-sovietice, scrie Bloomberg.
Ungaria este primul dintre statele din regiune care, pentru a evita o posibila intrare in incapacitate de plata, a apelat la ajutor de la institutiile financiare internationale, de la care a primit un credit de 20 mld. euro.
La jumatatea lunii februarie se estima o scadere de 2% a economiei, potrivit Biroului National de Statistica cu sediul la Budapesta. Si evolutia fata de trimestrul anterior a fost revizuita, in ultimul trimestru al anului trecut economia conractandu-se cu 1,3% fata de trimestrul precedent, acesta fiind al doilea trimestru consecutiv de declin.
In Cehia, economia a crescut in trimestrul patru cu o valoare revizuita de 0,7%, cea mai slaba evolutie din ultimul deceniu. Factorii care au condus la sufocarea cresterii economice au fost scaderea exporturilor, dependente de evolutia pietelor vestice, aflate si ele in recesiune, si evaporarea investitorilor care au ales sa isi plaseze banii in zone mai stabile.
Produsul Intern Brut s-a apreciat cu 0,7% in perioada octombrie - decembrie 2008, un ritm de crestere cu 2,2% mai slab decat in cele trei luni precedente.
Economiile baltice au avut un final de an dezastruos.
PIB-ul Letoniei a scazut cu 10,3%, fata de datele preliminare care indicau o scadere de 10,5%, in timp ce economia Estoniei s-a contractat cu 9,7%.
Economiile din regiunea baltica au avut cele mai slabe performante din Uniunea Europeana in ultimele trei luni ale anului trecut.
Criza economica globala reduce cererea pentru exporturile din Europa de Est, printre care se gasesc automobilele si bunurile electronice, inaspreste conditiile de creditare si alunga investitorii. Banca Nationala a Cehiei a redus rata de politica monetara la cea mai mica valoare de dupa septembrie 2005, anticipand o incetinire a ritmului de crestere si o relaxare a presiunilor inflationiste sub tinta setata de guvernul de la Praga.
Nici Ungaria nu pare a se descurca mai bine, dupa ce inasprirea conditiilor de creditare a spulberat sperantele unei reveniri rapide din criza ce a trimis rata de crestere a economiei la minimul ultimilor 14 ani.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24