Business Internaţional

Entuziasm scăzut pentru al şaptelea mandat al Irlandei la preşedinţia UE

Entuziasm scăzut pentru al şaptelea mandat al Irlandei la preşedinţia UE

Autor: Iuliana Enache

02.01.2013, 10:43 176

Premierul irlandez Enda Kenny a promis, în cadrul unei ceremonii care a marcat începutul preşedinţiei irlandeze a UE, că aceasta va aduce o "nouă speranţă" oamenilor în plină criză economică. "Ştim cu toţii foarte bine, aici în Irlanda, că această criză a însemnat sacrificii enorme", a declarat el.

"Populaţia din Europa şi Irlanda trebuie să ştie şi să vadă că se fac progrese. Aceasta este următorul pas către relansare", a adăugat el.

Aşteptările la nivelul UE sunt mari faţă de Irlanda, care preia pentru a şaptea oară preşedinţia blocului comunitar. Dar bugetul urmează să fie cu cel puţin 33 de milioane de euro mai mic faţă de cel din 2004, când a fost de 110 milioane de euro şi când întâlnirile aveau loc în hoteluri de cinci stele, precum Dromoland Castle din Clare sau Ashford Castle din Mayo.

În cadrul ceremoniei, Kenny a salutat garda de onoare şi fanfara care a cântat Odă Bucuriei de Beethoven, imnul UE. El a asistat, de asemenea, la momentul în care copiii au lansat 40 de baloane care au marcat împlinirea a 40 de ani de la aderarea Irlandei la Comunitatea Economică Europeană.

Organizatorii au furnizat şnururi lungi pentru a le permite copiilor să ţină baloanele biodegradabile după ce au primit plângeri de la grupurile care militează pentru protecţia mediului în legătură cu baloanele eliberate ce reprezintă o ameninţare pentru animale. Dar unii copiii au fost aşa de entuziasmaţi încât au lăsat oricum baloanele să zboare spre cer.

Castelul Dublin a fost locul în care Michael Collins a ajuns cu taxiul în 1922 pentru a prelua puterea de la autorităţile britanice asupra noului stat irlandez liber. În acelaşi loc, Eamon Gilmore, numărul doi în Guvernul irlandez, a promis că statul îşi va recăpăta suveranitatea de la troică în timpul "anului de relansare" 2013.

Ceremonia simplă de la Castelul Dublin nu a atras foarte multe persoane. Politicienii şi demnitarii aproape că au depăşit numeric cei aproximativ 100 de participanţi din public.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO