Europa şi-a intensificat în modsemnificativ eforturile de stopare a crizei datoriilor suveranede la începutul anului trecut, însă fără un rezultat vizibil,scrie The Wall Street Journal.
Totuşi, guvernele mai au la îndemână unelemijloace, însă costurile de ordin politic implicate de utilizareaacestora ar putea fi ridicate.
Ca monedă comună a 17 state, euro estediferită de monedele naţionale. Guvernele care se finanţează înpropriile monede nu au de obicei nevoie de ajutoare financiareexterne pentru că, în ultimă instanţă, băncile centrale naţionalesusţin băncile şi guvernele locale.
Zona euro este însă diferită. BCE nu poatecredita guvernele şi a achiziţionat un volum restrâns de titluriguvernamentale de pe piaţa secundară. Willem Buiter, economist-şefal Citigroup, susţine că acest lucru creează o "gaură neagră" încentrul zonei euro.
Guvernele din zona euro au încercat săacopere această deficienţă creând fonduri de bailout. Însă astfelde măsuri nu au fost suficiente pentru a preîntâmpina atragereaSpaniei şi Italiei în vârtejul crizei. Conform analiştilor, unuldintre motive este că fondurile de bailout nu au fost suficient demari sau flexibile pentru a face faţă unor crize ample delichiditate.
Liderii zonei euro au făcut progreseimportante sporind puterile principalului fond anticriză, EFSF, lasummitul din 21 iulie. Au convenit aproape dublareacapacităţii de creditare a fondului, i-au sporit flexibilitatea, aucăzut de acord să permită fondului să furnizeze lichiditateguvernelor care au nevoie să-şi susţină băncile.
Liderii s-au aşteptat ca aceste măsuri să leofere un răgaz. Investitorii s-au concentrat însă asupra faptuluică modificările nu puteau fi puse în aplicare pentru că aveaunevoie de ratificarea parlamentelor naţionale ale membrelor zoneieuro.
Buiter argumentează că EFSF ar putea fiextins la aproximativ 1.000 de miliarde de euro păstrându-şi înacelaşi timp ratingul AAA. Fondul ar trebui să se apropie, spuneacesta, de 2.500 de miliarde de euro pentru a constitui uncreditor credibil de ultimă instanţă pentru ţări ca Spania şiItalia.
Extinderea fondului la o astfel de capacitatear avea consecinţe importante pentru guverne, putând adăuga 40%la actualele raporturi datorie/PIB. De aceea, obţinerea acceptuluipolitic pentru un astfel de pas este improbabilă, potrivitanaliştilor.
În această situaţie, mingea s-ar întoarce încurtea BCE punându-se întrebarea dacă aceasta va fi dispusă săintervină devenind cumpărător de ultimă instanţă alobligaţiunilor Italiei şi Spaniei. Părerea lui Buiter este că BCEva interveni.
Cele patru arme ale UniuniiEuropene
1. Facilitatea Europeană pentru StabilitateFinanciară (EFSF). Liderii zonei au convenit să-i extindăcapacitatea de împrumut la 440 de
miliarde de euro şi să-i confere oflexibilitate sporită, însă modificările aşteaptă să fieratificate.
2. Mecanismul European de StabilizareFinanciară
este un fond de 60 de miliarde de eurogarantat de către Comisia Europeană utilizând contribuţiile tuturorcelor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene drept garanţie.Asemeni EFSF, mecanismul atrage lichidităţi de pe pieţelefinanciare emiţând obligaţiuni. Nu au existat discuţii de extinderea acestuia.
3. Mecanismul European de Stabilitate (ESM)
este un fond de 500 de miliarde de euro văzutdrept un vehicul permanent de salvare pentru zona euro, urmând săînlocuiască EFSF la mijlocul anului 2013.
4. Programul de achiziŢii de obligaŢiunieste un instrument prin intermediul căruia BCE achiziţioneazăobligaţiuni guvernamentale ale statelor cu probleme din zona eurode pe piaţa secundară.
Sursa: WSJ
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
