Business Internaţional

Facebook continuă să scadă, chiar dacă Wall Street e în creştere

Wall Street a deschis în creştere, dar acţiunile Facebook sunt în scădere cu 14,6% (Imagine: Mediafax  Foto/AFP)

Autor: Anca Dumitrescu

27.07.2012, 17:31 757

Acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de vineri în creştere, după ce liderii Germaniei şi Franţei s-au angajat să protejeze zona euro, dar acţiunile Facebook sunt în scădere cu 14,6% după anunţarea rezultatelor trimestriale, transmite MarketWatch.

Indicele Dow Jones este în urcare cu 0,36%, Standard&Poor’s 500 cu 0,44%, iar Nasdaq cu 0,3%.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Francez Francois Hollande au emis vineri un comunicat comun în care afirmă că sunt hotărâţi să facă tot posibilul pentru protejarea zonei euro.

Acţiunile Facebook sunt în scădere cu 14,6%, după ce după deschidere au coborât cu 17%, la 22,28 dolari pe unitate, un nou minim record.

Facebook a anunţat joi seara o creştere a veniturilor cu 32%, la 1,18 miliarde dolari, uşor peste media estimărilor analiştilor, în timp ce numărul utilizatorilor activi lunar a avansat la 955 milioane, faţă de cifra de 950,1 milioane anticipată de specialişti.

Creşterea veniturilor a fost estompată de majorarea cheltuielilor de marketing şi vânzări, care au crescut de patru ori, la 392 milioane de dolari, reţeaua de socializare raportând o pierdere netă de 157 milioane de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels