Business Internaţional

Ford şi BMW: Ieşirea Marii Britanii din UE ar fi dezastruoasă pentru economie

Foto AFP

Autor: Bogdan Cojocaru

21.01.2013, 00:03 1231

Ford şi BMW, doi dintre cei mai mari producători auto din Marea Britanie, au avertizat că ieşirea ţării din Uniunea Euro­pea­nă ar avea efecte devastatoare pentru eco­nomia britanică, una dintre cele mai mari din Europa.

"Toate ţările ar trebui să aibă propria su­ve­ranitate, dar nu se poate vorbi despre pără­si­rea partenerului comercial spre care pleacă 50% din exporturi. Aceasta ar fi devastator pentru economia britanică", a declarat Stephen Odell, directorul executiv al diviziei europene a constructorului auto american Ford.

Premierul britanic David Cameron ar fi tre­buit să ţină vineri un discurs, unul dintre cele mai aşteptate din ultimii ani, despre modi­ficarea condiţiilor statutului Marii Britanii de membru al UE. Discursul a fost anulat din cauza crizei ostaticilor din Algeria, dar extrase din acesta arată că premierul este pregătit să evoce perspectiva ieşirii ţării din Uniune, dar fără modificări majore în relaţiile cu aceasta, scrie The Telegraph.

Sondajele de opinie arată că aproape jumătate din oamenii de afaceri britanici sunt în favoarea renegocierii statutului Marii Britanii, pericolul unei retrageri totale a pus pe jar o parte din cele mai mari companii ale lumii şi a provocat tensiuni diplomatice între Londra şi aliaţi tradiţionali precum Washingtonul.

"Marea Britanie nu doar că trebuie să fie parte din Europa, ci trebuie să fie o parte absolut activă a Eu­ropei. Nu are niciun sens să te gân­deşti la o Mare Britanie în afara Europei", a afirmat Ian Robertson, şeful diviziei de vânzări globale a producă­torului auto german BMW.

Avertismentele cântăresc cu atât mai mult cu cât in­dustria auto este una dintre pu­ţi­nele poveşti de succes ale indus­triei britanice de la izbuc­nirea crizei economice şi financiare. Ford şi BMW au, cumulat, 20.000 de angajaţi în Marea Britanie. Acest stat a exportat un număr record de maşini anul trecut.

"Ideea că Marea Britanie ar putea fi în afara Europei cu acorduri comerciale diferite - îmi pare rău, nu este calea de mers înainte. În lume, cele mai mari blocuri comerciale devin tot mai mari şi trebuie să facă parte din unul dintre acestea", a mai spus Robertson.

Şi bancherii sunt îngrijoraţi de ieşirea Marii Britanii din UE, condiderând că un "Brexit" ar pu­tea de­termina băn­cile străine să-şi re­du­că ope­raţiunile din Londra, în pre­zent unul din­tre cele mai mari cen­tre financiare ale lu­mii. De ase­me­nea, com­pa­niile ame­ricane şi japo­neze văd în statul in­sular poarta către Europa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO