Business Internaţional

Fostul şef al Biroului FMI din Grecia a organizat la plecare o petrecere „sălbatică“

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Marius Oncu

16.09.2013, 21:43 890

Fostul şef al Biroului FMI din Grecia, Bob Traa, înlocuit la începutul lunii septembrie, a organizat o petrecere „sălbatică“ cu ocazia plecării de la post, cu „alcool din abundenţă“, la reşedinţa sa din Filothei, un cartier de vile din nordul Atenei, potrivit presei elene.

Vecinii lui Traa au chemat Poliţia din cauza zgomotului, atât de puternic încât evenimentul aducea mai degrabă cu o petrecere studenţească.

Traa a organizat o petrecere „sălbatică“, cu „alcool din abundenţă“ la reşedinţa sa, ţinând treaz tot cartierul, scrie portalul GreekReporter, citând cotidianul elen Proto Thema.

Petrecerea a început pe la ora 22:00, iar printre invitaţi s-au aflat inclusiv ministrul de Finanţe, Yannis Stournaras, şi reprezentanţi ai băncilor elene. Unii vecini au afirmat că au încercat să se plângă direct ocupanţilor vilei în legătură cu zgomotul, dar au fost opriţi de agenţi de securitate care le-au spus să sune la Poliţie dacă sunt nemulţumiţi. Poliţia a sosit pe la ora 3:30, când petrecerea fostului reprezentant al FMI era pe sfârşite, notează publicaţia elenă.

Traa, cetăţean olandez, a fost înlocuit de americanul Wes McGrew în postul de şef al Biroului FMI din Grecia, după un mandat de trei ani.

FMI a contribuit cu o parte din fondurile celor două programe de împrumuturi, în total peste 200 de miliarde de euro, de care a beneficiat Grecia începând din mai 2010. O misiune a FMI face parte, alături de reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Băncii Centrale Europene, din troica creditorilor internaţionali, responsabilă cu supravegherea implementării măsurilor de austeritate convenite cu Atena în schimbul ajutorului financiar de la statele zonei euro şi Fond.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO