Business Internaţional

Franţa îşi face calculul pentru Euro 2016: câştiguri de 1,2 miliarde euro doar de la străini

Preşedintele francez François Hollande speră să-şi refacă imaginea cu campionatul care începe în câteva luni

Preşedintele francez François Hollande speră să-şi refacă imaginea cu campionatul care începe în câteva luni

Autor: Bogdan Cojocaru

12.04.2016, 00:03 297

Organizarea Euro 2016 ar trebui să aibă un impact pozitiv semnificativ asupra economiei franceze, aducând un câştig de 1,266 miliarde de euro doar de la actorii străini, potrivit unui studiu al Centrului Dreptului şi Economiei Sportului (CDES).

Analiza, descrisă de La Tribune ca fiind una foarte generoasă, subliniază că suporterii care se vor deplasa pentru a acest eveniment vor fi sursa unei activităţi economice adiţionale semnificative în al doilea trimestru din 2016. Evenimentul va aduce, de asemenea, venituri fiscale directe de 180 de milioane de euro. Spectatorii care vin din alte ţări vor avea cea mai mare contribuţie la aceste încasări

În total, spectatorii străini şi francezi de pe stadioane vor genera o activitate economică de 842 de milioane de euro. Aceste calcule iau în considerare un grad de umplere a stadioanelor de 95% şi atragerea a 2,4 milioane de spectatori cumulat. Institutul prevede, de asemenea, cheltuieli medii de 353 de euro.

În ceea ce priveşte spectatorii din zonele speciale pentru fani, CDES a evaluat activitatea totală la 352 de milioane de euro pe durata evenimentului. Suma ia în calcul o rată de umplere de 65%, adică participarea a 6,5 milioane de persoane. În acest segment, cheltuiala medie este de 108 euro. Activitatea adiţională este bine-venită pentru Franţa, o economie care, la şapte ani de la marea criză financiară, nu reuşeşte să treacă într-o treaptă superioară de creştere. Din 2008 până acum cel mai dinamic avans al PIB-ului a fost de 2%, în 2011.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO