Business Internaţional

Ghosn de la Renault nu renunta la ideea unei aliante cu o companie americana

31.07.2007, 17:26 14

Carlos Ghosn, directorul executiv al grupului Renault-Nissan, si-a manifestat interesul in crearea unei aliante cu un producator auto american, scrie Financial Times.
Pe de alta parte, oficiali ai companiei Renault au declarat recent ca se afla in tratative cu Bajal, un producator indian de motociclete si scutere, pentru producerea "unor vehicule foarte competitive", pe una dintre pietele mondiale cu cea mai mare deschidere.
La un an dupa ce Ghosn a adus in discutie alianta dintre Renault, Nissan si General Motors, alianta refuzata de catre actionari, el declara ca cei doi producatori pe care ii reprezinta sunt inca interesati de cooperarea cu un producator de pe piata din Statele Unite.
"Ca fundament, extinderea aliantei este o strategie buna. Nu trebuie sa fiti surprinsi daca intr-o zi o sa o punem in aplicare", a declarat Ghosn.
El a negat eventuale negocieri aflate in derulare si a precizat ca telul sau este "fructificarea la maxim a potentialului aliantei existente". Pentru prima data in ultimii sapte ani, Nissan a raportat venituri mai mici decat anticipase la sfarsitul anului fiscal. "Pentru ca Nissan sa inregistreze cresteri mari, trebuie sa se dezvolte pe piata din Statele Unite", a declarat Philippe Houchois, analist pe piata auto de la J.P. Morgan.
Renault reuseste sa atinga tintele, cu toate ca vanzarile pe piata din Europa de Vest au inregistrat scaderi, abordand noi piete aflate in dezvoltare precum India.
Discutiile dintre Renault si Bajal se afla intr-o "etapa preliminara in care cele doua companii incearca sa inteleaga ce asteptari au consumatorii" de la automobilele cu cost redus.
In prezent, Renault produce in India modelul Logan in cooperare cu Mahindra & Mahindra. Pretul de pornire la Logan este de 7.300 euro, dar Ghosn doreste producerea unui model al carui pret sa porneasca de la 2.100 de euro. Modelul Logan este destinat pietelor emergente si a fost produs pentru prima oara in Romania la fabrica Dacia. Cu toate acestea, Logan s-a bucurat de succes si pe pietele dezvoltate din Europa. In prezent, Renault are in plan producerea Logan si in Africa de Nord, America Latina si Rusia.
Directorul financiar al grupului, Thierry Moulonguet, a declarat ca vanzarile modelului Logan vor aduce 5%-6% din veniturile grupului Renault pana in 2009. El a adaugat ca succesul inregistrat de Renault cu modelul Logan pe piata automobilelor cu costuri reduse a atras atentia unor companii precum Toyota Motor, Honda Motor, Fiat si Volkswagen, care planuiesc lansarea unor noi modele pentru a satisface cererea pietei. In prima jumatate a acestui an, vanzarile Logan au ajuns la un total de 159.000 de unitati, in crestere cu 28,6% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
"Am discutat cu reprezentantii Bajal despre autoturismul de 2.100 de euro, dar inca nu am luat nicio decizie", au declarat oficialii companiei Renault.
Piata pentru autovehiculele cu cost redus este in continua crestere. Tata Motor a anuntat lansarea anul viitor a unui autoturism al carui pret de pornire este de 1.800 de euro.
Anul acesta, actiunile Nissan Motor au avut o performanta mai slaba decat principalii competitori, Toyota Motor si Honda Motor.
Dupa scaderea profiturilor in anul fiscal trecut, Ghosn a eliminat toate bonusurile din planul salarial al managerilor companiei.
"A reusit sa le arate actionarilor ca managementul a fost tras la raspundere pentru pierderile inregistrare de companie", a declarat Yoshihiro Okumara, analist la Chiba-gin Asset Management. "Este evident ca managementul celor doua companii este prea mult pentru Ghosn", a adaugat el.
Ghosn a renuntat la postul de conducere detinut la divizia din America de Nord a Nissan in luna aprilie pentru a se ocupa de intarirea cooperarii celor doi producatori.
"Daca eram la conducerea a doua companii intre care nu existau asemanari, volumul de munca ar fi fost coplesitor. Aceste doua companii au foarte multe in comun. Am renuntat la conducerea diviziei din Statele Unite pentru ca era o miscare planuita de mult timp, nu pentru ca nu faceam fata", a declarat Ghosn.
Compania Nissan, a treia ca marime din Japonia, a anuntat o scadere a veniturilor in primul trimestru de 13%. Analistii sunt de parere ca scaderea vanzarilor se datoreaza imbatranirii populatiei si lipsei de modele noi.
In ultimele 16 luni, producatorul nu a lansat niciun model nou, in timp ce Toyota a lansat 11 modele noi sau restilizate.
"Daca ne uitam la vanzarile celor trei producatori japonezi, vanzarile inregistrate de Nissan sunt cele mai putin impresionante", a declarat Koichi Takatsuka, analist la UAM Japan.
Pierderile au fost cauzate si de cresterea taxelor, ce a impiedicat compania sa profite de pe urma cererii ridicate de pe piata din Statele Unite si de pe urma devalorizarii yenului.
Analistii prevad profituri totalizand 580 de milioane de euro pentru al doilea semestru, in scadere cu 100 de milioane de euro fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Potrivit estimarilor facut de Atsushi Kawai, senior analist la Mizuho Investor Securities, pe piata din Japonia vanzarile din primul trimestru au scazut cu 6,3%, totalizand 151.000 de unitati, in timp ce pe piata din Statele Unite acestea au inregistrat o crestere de 3,9%, ajungand la un total de 335.000 de unitati.
Pretul actiunilor companiei a inregistrat o scadere de 8,4% anul acesta. Actiunile competitorilor principali, Honda si Toyota, au inregistrat scaderi de 4,2%, respectiv 6%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO